Mai multe percheziţii au fost făcute la şcoala din Soveja, judeţul Vrancea, la locuinţele unor elevi şi unui profesor care au terminat clasa a VIII-a, existând suspiciunea că dirigintele clasei ar fi modificat mai multe note într-un catalog dublu pentru ca elevii să intre la licee mai bune.
Potrivit primarului comunei Soveja, Costică Ciolan, descinderile au avut loc luni la locuinţele a 13 copii din comună şi la şcoala generală pe care au absolvit-o aceştia, transmite corespondentul Mediafax.ro.
Conform sursei citate, de la părinţii celor 13 copii anchetatorii au ridicat carnetele de note, iar de la şcoală au luat catalogul, foi matricole şi alte documente ale elevilor, existând suspiciunea că dirigintele clasei a VIII-ar fi mărit notele unor elevi pe care le-ar fi trecuit într-un alt catalog decât cel oficial pentru ca mediile obţinute să le permită copiilor să intre la licee mai bune.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, faptele ar fi fost comise în această vară, iar mediile au fost mărite pentru a-i avantaja pe copii la examenul naţional de evaluare astfel încât să obţină un loc mai bun în liceele din Vrancea.
Anchetatorii ar fi descoperit dublura unui catalog de la clasa a VIII-a care ar conţine medii modificate, iar poliţiştii au ridicat şi mai multe carnete de note pentru a le confrunta cu datele din catalog. Acţiunea se derulează sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi a lucrătorilor de la Direcţia Generală Anticorupţie-Vrancea.