Prinţul William le-a oferit invitaţilor la o partidă caritabilă de polo călare, sâmbătă, primele sale impresii în calitate de tată, precizând că mintea lui a rămas blocată în “modul bebeluş” după venirea pe lume a fiului său, conform Associated Press, preluat de Realitatea.net.
William juca alături de fratele său Harry în cadrul Audi Polo Challenge, într-un meci organizat la Ascot. Acest meci de polo călare a fost organizat la mai puţin de două săptămâni după ce soţia sa, Kate, a adus pe lume primul lor copil, prinţul George, iar William le-a mărturisit spectatorilor că “se simte bine să mai iasă din casă” în timpul săptămânii.
Prinţul în vârstă de 31 de ani a reuşit să înscrie punctul decisiv pentru echipa de polo din care a făcut parte şi după meci a primit o crosă de polo în miniatură pentru băiatul său. Când a primit cadoul, prinţul a întrebat dacă nu poate primi şi nişte scutece, explicând că “trebuie să iau câteva pachete în drum spre casă”.
Cât despre performanţa sa pe terenul de polo, prinţul a susţinut că era în “modul bebeluş” în timpul partidei, gândindu-se mai mult la scutece decât la joc. Această ieşire la polo a fost prima ieşire în public pentru prinţul William după naşterea fiului său.