Ziua Mondială a Animalelor la Muzeul Antipa

0
7

Sărbătorim vineri, 4 octombrie 2024, Ziua Mondială a Animalelor la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Îi avem alături noi, în acest an, ca parteneri pe: Direcției de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București, Jandarmeria Română, Autoritatea Pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Asociația TNR și Asociația One Rescue.

Vă invităm să petrecem împreună o zi de neuitat la muzeu! Pregătim o serie de activități speciale iar accesul în expunerea permanentă este gratuit!

Iubitorii de câini și pisici sunt așteptați de ASPA, Asociația TNR și Asociația One Rescue la târgul de adopții, care va avea loc pe peluza Muzeului. Ne dorim ca fiecare vizitator să plece acasă cu un companion blănos, sănătos, microcipat, deparazitat, vaccinat și, în funcție de vârstă, sterilizat.

Pentru cei pasionați de dresaj, Jandarmeria Română va susține demonstrații de dresaj canin și ecvestru, prezentându-ne legătura specială dintre om și două dintre cele mai loiale și afectuoase animale: caii și câinii.

Cei mici vor avea și o zonă dedicată pentru exersarea abilităților artisitice, unde își vor putea exprima talentul artistic prin desen și colorat, dând viață animalelor lor preferate.

Copiii vor avea parte de o zonă dedicată creativității, unde vor putea desena și colora animaluțele lor preferate.

Programul activităților:

10.00-19.00 – Vizitarea gratuită a expoziției permanente

10.00-15.00 – Târg de adopții – câini și pisici

10.00-16.00 – Desene colorate cu animale preferate

11.00-16.00 – Demostrații de dresaj canin și ecvestru

Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în urma convenției ecologiștilor din Florența, în anul 1931, și a avut drept scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție. În prezent, această zi are menirea de a recunoaște rolul important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața oamenilor.