Un nou studiu global realizat de Grupul LEGO arată că 1 din 5 părinți din România admite că nu s-a jucat niciodată cu copilul său. Chiar dacă majoritatea părinților și a copiilor recunosc impactul pozitiv al jocului în viața familiei și în dezvoltarea celor mici, în viața de zi cu zi, studiul arată că agenda zilnică încărcată, temele și o serie de bariere de percepție limitează timpul pe care familiile îl alocă pentru a se juca împreună.
LEGO România dorește să reintroducă joaca pe agenda familiei, aducând în prim plan importanța jocului în relația părinte-copil, de a oferi părinților inspirație și un portofoliu extins de produse care să încurajeze timpul petrecut împreună cu cei mici. Nevoia se remarcă în special odată cu finalul vacanței de vară și întoarcerea la responsabilitățile zilnice, care accentuează barierele ce apar în calea jocului.
„Joaca este un drept fundamental și una dintre convingerile noastre. Atât timp cât părinții și copiii continuă să vadă impactul pozitiv pe care joaca îl are, cu resursele și inspirația necesare, putem cu toții să facem loc pentru joacă”, a declarat Valery Kasimov, Country Manager România & Bulgaria, Grupul LEGO.
Familiile care se joacă împreună sunt mai fericite și mai creative
Părinții, copiii și familiile care se joacă împreună se declară, în medie, mai fericiți decât cei care admit că nu se joacă niciodată împreună.
Fericirea nu este singurul impact pozitiv al jucatului împreună recunoscut de familii. Peste 90% dintre părinții din România spun că joaca îi ajută să comunice mai bine cu copiii lor, să își creeze amintiri comune, îi aduce împreună și îi ajută se se relaxeze.
Mai mult decât atât, joaca are un rol important în dezvoltarea copiilor. În cazul copiilor preșcolari, părinții consideră joaca al patrulea cel mai important sau chiar vital factor în dezvoltarea celor mici, depășită doar de dezvoltarea fizică, a limbajului și ascultarea activă.
Joaca își păstrează rolul pe măsură ce copiii încep școala, cu implicații pozitive asupra dezvoltării creativității, abilităților de comunicare, colaborare, încrederii de sine, îmbunătățirii memoriei și a relațiilor interpersonale.
Pentru 90% dintre copii, joaca este o modalitate prin care să se exprime în siguranță, declarând că resimt mai puțin presiunea de a greși atunci când învață prin joacă.
1 din 5 părinți din România nu se joacă alături de copilul lor. Temele, îndatoririle de serviciu și activitățile casnice, printre principalele bariere
Chiar dacă părinții și copiii recunosc în egală măsură implicațiile pozitive ale jocului asupra fericirii și dezvoltării personale, dar și a familiei, în viața a 20% dintre familii, joaca își face mai greu loc printre școală, lecții, job și activități casnice.
Rezultatele globale ale studiului arată că țările asiatice sunt cele care acordă cel mai mic grad de prioritate jocului, la polul opus aflându-se țările scandinave.
„Pentru copii nu este nimic mai important decât joaca. Și la fel ar trebui sa fie și pentru noi, pentru ca joaca este însăși RELAȚIA cu copiii noștri. Și pentru această relație merită să ne facem timp”, a completat Gabriela Hranovschi, specialist în dezvoltarea copilului.
Chiar și atunci când își găsesc timpul și energia necesare, 41% dintre părinți afirmă că nu au acces la locuri potrivite pentru astfel de activități.
Lipsa de spații de joacă potrivite este combinată cu faptul că părinții au adesea opinii contradictorii despre rolul jocului în viața copiilor lor. După cum arată studiul, cei mai mulți văd jocul ca pe o recompensă pentru realizarea unor lucruri sau mai puțin prioritară în comparație cu alte sarcini de pe agenda lor – cum ar fi temele, educația formală sau treburile casnice. Toate acestea în timp ce 71% dintre părinții români recunosc că se simt vinovați pentru că nu s-au jucat suficient cu copiii lor.
Joaca este, însă, un drept fundamental, recunoscut de către Națiunile Unite în 1989 prin Convenția cu privire la Drepturile Copilului adoptată în 1989.
Ca răspuns la rezultatele studiului, LEGO România, își ia misiunea de a contribui la creșterea gradului de conștientizare privind importanța jocului în viața de familie și în dezvoltarea celor mici.
Sub conceptul global „Joaca este superputerea ta!”, LEGO România încurajează familiile să facă loc pentru joacă, odată cu reîntoarcerea la dinamica vieții de după vacanță, la școală și la job.
Simbolul campaniei devine un obiect uzual din universul nostru, o bancă realizată integral din piese LEGO, al cărei șezut este construit pe două niveluri care permit copilului și adultului să ajugă la același nivel – de înțelegere, de conversație și de joacă.
În următoarele săptămâni, banca va fi expusă în mai multe locații din București. Mai multe detalii despre locațiile în care părinții pot petrece timp cu cei mici pe banca LEGO vor fi disponibile pe canalele de Social Media ale brandului.