Expoziție temporară de statui vii la Muzeul Antipa
Vă invităm la Muzeul Antipa, sâmbătă și duminică (27-28 iulie 2024), între orele 12:00-18:00, să admirați de aproape diverse specii rare de cititori, precum cititorul de autori români sau cititorul de beletristică.
Numărul de cititori de la noi din țară este în continuă scădere. Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), aproximativ 11 milioane de români nu au citit nicio carte în anul 2023. Cititorii devin astfel o specie rară, pe cale de dispariție.
Pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, editura Nemira și Saatchi Creative Hub, alături de Muzeul Naţional de Istorie Naturalӑ ,,Grigore Antipa”, anunță deschiderea unei noi expoziții temporare, de statui vii, intitulată „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție”.
Expoziția pune la dispoziția vizitatorilor atât informații despre obiceiurile și principalele caracteristici ale acestor specii, cât și reduceri și recomandări de cărți.
Expoziția temporară „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție” este inclusă în circuitul de vizitare al muzeului. Prețul unui bilet de intrare la muzeu este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru pensionari. Copiii până în 18 ani se bucură de gratuitate în perioada vacanțelor școlare. Biletele pot fi achiziționate de la intrarea muzeului sau online accesând acest link: antipa.bilet.ro.
Detalii pe: https://antipa.ro/