Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani să pășească în fascinanta lume a cunoașterii științifice, ghidați de specialiștii Muzeului!

Timp de 7 săptămâni, între 19 iunie și 4 august 2023, tinerii naturaliști care vor urma cursurile Școlii de Vară de la Antipa vor fi implicați în activităţi de cunoaştere şi de ocrotire a naturii, prin întâlniri directe cu cercetătorii care lucrează în Muzeu. În această perioadă, vom organiza 7 module speciale care vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:15 și 12:15, atât în Sălile Atelier cât și în grădina Muzeului și parcurile din București.

Iată ce vor putea învăța copiii participând la Școala de Vară de la Antipa:

Modul 1: 19 – 23 iunie 2023

Ora păsărilor (coordonator: Dr. Andrei Ștefan)

Vă invităm la „Ora păsărilor”, primul modul al Școlii de Vară de la Antipa! Timp de o săptămână, între 19 și 23 iunie 2023, vom vorbi despre păsări, vom învăța să le identificăm, le vom observa cuiburile, ouăle și le vom asculta cântecele! Cu pași ușori prin tufișuri, cu binoclul la ochi și determinatorul în mână, vom descoperi apoi speciile de păsări care împart orașul cu noi.

Ca să ne bucurăm pe deplin de prezența păsărilor de lângă noi, trebuie să le cunoaștem: vom descoperi împreună cu coordonatorul cursului, Dr. Andrei Ștefan, cercetător științific al Muzeului, cele mai comune dintre păsările care-și fac cuiburile lângă casa noastră, în parcul sau pădurea din apropiere ori pe lacurile sau bălțile din București, vom vorbi despre cum își fac cuiburile și cum învață să zboare. Vom vedea cum ciocul este adaptat pentru diferitele tipuri de hrană pe care o mănâncă și ce ne pot spune picioarele lor despre mediul de viață.

Cursul se desfășoară atât în grădina Muzeului cât și în parcuri vecine din București. Voi trebuie să veniți cu bucurie și cu dorința de a învăța, iar noi vă întâmpinăm cu entuziasm, dragoste de natură plus echipamentul de care aveți nevoie „la păsărit”.

Modul 2: 26 – 30 iunie 2023

Natura la microscop (coordonatori: Dr. Ana-Maria Krapal, Dr. Rozalia Motoc, Drd. Alexandra-Florina Popa, Drd. Andreea-Maria Brezeanu)

O parte din tainele ascunse ale naturii vor fi dezvăluite în săptămâna 26 – 30 iunie 2023 celor care vor dori să privească „Natura la microscop”. Folosind instrumente științifice din propriul laborator, Dr. Ana-Maria Krapal, Dr. Rozalia Motoc, Drd. Alexandra-Florina Popa și Drd. Andreea-Maria Brezeanu, coordonatorii acestui curs, vor dezvălui copiilor aspecte inedite din misterioasa lume a vietăților microscopice și a structurilor mărunte din natură.

Micii naturaliști vor afla cu această ocazie că, pentru a cerceta lumea din jurul lor, lentilele unui microscop pot fi un ajutor neprețuit, adevăraţi „ochi magici” ai cercetătorilor. Din libertatea de a explora vine dorința de a învăța și astfel cursanții noștri vor avea posibilitatea de a analiza în cele mai mici detalii organismele care îi înconjoară, descoperind lumea minusculă a creaturilor și a plantelor din grădină. Lucrările practice realizate împreună în timpul acestei săptămâni a Școlii de Vară îi vor ajuta pe copii să înțeleagă cum „funcționează” natura, iar la sfârșitul acestui modul, vor privi lumea cu alți ochi!

Modul 3: 3 – 7 iulie 2023

Planeta insectelor (coordonator: Andreea Cătălina Drăghici)

Printr-o varietate de activități practice și excursii interactive pe teren, „Planeta insectelor”, cel de-al treilea modul al Școlii de Vară de la Antipa îi va învăța pe copii cât de uimitoare și valoroase sunt cu adevărat insectele. Îndrumați de Andreea Cătălina Draghici, specialist al muzeului, micii entomologi vor câștiga experiență în știință și practica de laborator și vor înțelege mai profund relația deosebit de importantă dintre oameni și insecte.

Copiii vor afla că insectele furnizează multiple servicii utile pentru oameni și mediu, sunt sursă de hrană pentru diverse organisme precum păsările, sau sunt experți în salubritate prin curățarea deșeurilor organice sau din plastic. Insectele prădătoare sau parazite contribuie la menținerea echilibrului natural în timp ce alte insecte sunt recunoscute în domeniul artei, fiind plăcute simțurilor.

Modul 4: 10 – 14 iulie 2023

Un stil de viață popular în lumea animală – Parazitismul (coordonatori: Dr. Costică Adam, Dr. Ioana Cristina Constantinescu și Drd. Angel Gabriel Irimia)

Între 10 și 14 iulie 2023 vă invităm să explorați împreună cu Dr. Costică Adam, Dr. Ioana Cristina Constantinescu și Drd. Angel Gabriel Irimia, lumea ascunsă a paraziților! În modulul „Un stil de viață popular în lumea animală – Parazitismul” vom descoperi prin jocuri, prezentări și discuții cu specialiștii Muzeului tainele căpușelor, puricilor, țânțarilor, teniilor, limbricilor, oxiurilor precum și ale multor altor creaturi, vom explora lumea ascunsă a acestor uimitoare animale și vom afla cât de diverse și de ingenioase sunt modurile de adaptare la viața de parazit.

Cât de mare este diversitatea speciilor de paraziți, cum arată dacă îi privim la microscop, cum unii reușesc să treacă neobservați de animalele pe care le parazitează și dacă într-adevăr paraziții își merită „bunul” renume pe care îl au… sunt câteva dintre întrebările la care veți putea găsi răspuns participând la modulul „Un stil de viață popular în lumea animală – Parazitismul”.

Modul 5: 17 – 21 iulie 2023

Necuvântătoarele din umbra omului – mamiferele domestice (coordonator: Drd. Angel Gabriel Irimia)

Modulul „Necuvântătoarele din umbra omului”, susținut de Drd. Angel Gabriel Irimia, medic veterinar, dezvăluie celor interesați lucruri noi și interesante despre mamiferele domestice cu care suntem atât de familiarizați: câinele, pisica, iepurele, dar și despre cele din gospodăria de la țară – vaca, oaia, porcul și chiar și cele de pe meleaguri îndepărtate, cu iz exotic, precum cămila, lama, renul sau yakul.

Știați că prima specie domesticită de om a fost câinele acum mai bine de 15.000 de ani? Sau că în antichitate s-a pierdut un război din cauza unor pisici? Poate v-ar interesa să descoperiți că în Evul Mediu declinul unei civilizații înfloritoare s-a datorat și prezenței calului în armata cuceritorilor! Unde și cum, vom afla doar pe parcursul acestui modul.

Modul 6: 24 – 28 iulie 2023

Animale ocrotite (coordonator: Dr. Alexandru Iftime)

Se discută mult despre necesitatea de a proteja speciile de animale, dar ce specii sunt protejate în România – și la nivel mondial ? Pe ce criterii se stabilește aceasta ? În ce constă această ocrotire și cum putem ajuta aceste specii ? Aceste aspecte – și multe altele – vor fi discutate și descoperite în cadrul modulului „Animale ocrotite” din cadrul Școlii de Vară de la Antipa. Participanții vor afla ce specii de animale sunt ocrotite de lege, cum să le recunoască și să le protejeze în natură, de la vietăți binecunoscute și spectaculoase precum balena albastră sau tigrul siberian la peștișori întâlniți doar în România, precum aspretele sau roșioara de Pețea. Vor învăța care sunt necesitățile acestor specii și ce putem face pentru ele – și pentru a reduce impactul activităților noastre asupra naturii.

Modul 7: 31 iulie – 4 august 2023

Raci, crabi, crevete și … alte vedete (coordonatori: Dr. Ana-Maria Petrescu și Drd. Maxim-Jean Bâlcu)

Prin izvoare, lacuri, peșteri, mlaștini și galerii în nisip, oriunde există un ochi de apă și hrană din abundență, vom întâlni acești cavaleri în armură, cu antene precum halebardele și abilitățile unui înotător olimpic. Nu de multe ori am stat la umbra unui copac, lângă o apă frumos curgătoare, neștiutori de lumea bogată ce sălășluiește în adâncimile întunecate.

Cu ajutorul cercetătorilor pasionați vom învăța despre rolul crustaceelor ca sursă importantă de hrană, despre frumusețea lor ce depășește de multe ori rolurile decorative din  acvaristică, precum și importanța lor culturală. Portretizați ca întruchipări ale celui rău sau întâlniți pe stemele orașelor, racii sunt poate printre cele mai cunoscute grupe  de crustacee din lume. Numărul total al crustaceelor marine poate fi estimat la aproape zece milioane. Dintre acestea foarte puține sunt cunoscute în prezent. Ce detalii ale biologiei lor le face să devină printre cele mai adaptate la aceste medii de viață, dar și potențialul unora de a deveni specii invazive, la toate aceste întrebări vom încerca să răspundem împreună.

Împreună cu Dr. Ana-Maria Petrescu și Drd. Maxim-Jean Bâlcu, coordonatorii acestui modul, cursanții vor petrece o săptămână pe tărâmul subacvatic plin de animale misteriose adaptate la această viață. Vom  cerceta și vom afla informații despre aceste viețuitoare cu carapace și antene, ce trăiesc în abisul oceanelor, dar și în Marea Neagră.

Înscrierea copiilor la Școala de Vară 2023 la Antipa se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari , în limita a maximum 15 locuri/grupă.

Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile, iar costul de participare este de 260 lei/modul/participant sau 490 lei/ 2 module/participant.

Detalii pe: https://antipa.ro/product/scoala-de-vara-2023-la-antipa/