3DUTECH lansează noi concursuri naționale de 3D design & printing pentru toți elevii și profesorii pasionați, iar cele mai creative proiecte care vor aplica modelarea și printarea 3D în educație vor fi premiate. În plus față de celelalte ediții apare și componenta de robotică. De asemenea, la inițiativa 3DUTECH, din acest an ocupația Tehnician (ă) imprimare 3D a fost oficial introdusă și în România.
3DUTECH continuă proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” cu ediția a cincea, iar evenimentul de lansare a concursurilor naționale a avut loc în București, miercuri, 29 martie, la NOD Makerspace.
„Noile tehnologii pătrund deja în realitatea noastră zilnică, iar România trebuie să țină pasul mai ales prin ceea ce se întâmplă și se învață la școală. Este șansa noastră de a păstra educația atractivă și relevantă pentru copii, inclusiv pentru parcursul lor de după absolvire. Prin 3DUTECH am reușit să facem pași importanți, cel puțin în domeniul printării 3D și, iată, de acum și în robotică. Educația ne privește pe toți, iar ECDL, alături de Dedeman, susține eforturile Asociației Oamenilor de Afaceri din România ca meseriașii viitorului să poată lucra cu instrumente actuale, așa cum sunt și imprimantele 3D sau roboții”, susține Irinuca Văduva, General Manager ECDL România.
“Deși există poate de 25 de ani într-un uz accesibil, poate, inițial pentru companii sau cercetare, apoi chiar și pentru utilizatori caznici mai cu dare de mână, domeniul 3D printing s-a transformat în mod constant pentru că, încet, încet, va ajunge în zona de bio printing, zona de tipărire a elementelor alimentare, ș.a.m.d. Ce facem noi aici ne ajută să transpunem în practică idei și să creăm și tehnologie și instrumente. De aceea este atât de important să nu vă puneți frâu pasiunii, ci mai degrabă să lucrați împreună și să creați și să creăm împreună. Asta e cel mai important”, a declarat în cadrul evenimentului, Andrei Crăciun – Consilier Transformare Digitală, Ministerul Educației.
Proiectul este realizat de ECDL Romania și Dedeman, alături de AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România) şi în acord cu Ministerul Educaţiei. Obiectivul este de a crea o bază solidă de competenţe şi know-how teoretic şi practic pentru tineri, în vederea unei mai bune pregătiri pentru noua piață a muncii. În plus, se contribuie și la un proces real de transformare tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului.
„Suntem încântați să continuăm acest parteneriat cu tradiție și să le oferim astfel posibilitatea cât mai multor tineri să acceseze informații și cunoștințe atât de importante într-o lume dinamică, ce zi de zi ne surprinde cu inovații în tehnologie implementate în domenii tot mai diverse” – Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman.
Principala temă a celor două concursuri de 3D design & printing sunt roboții, iar elevii și profesorii pot câștiga premii importante. Toate detaliile au fost dezvăluite în cadrul evenimentului de la NOD Makerspace, care a adus împreună elevi, profesori, specialiști în educație, robotică și imprimare 3D și alți invitați speciali. Cu toții au experimentat live demos de printare 3D și robotics.
Tehnician imprimare 3D, o nouă meserie adăugată în COR
La inițiativa 3DUTECH a fost aprobat un opțional național pentru liceu de către Ministerul Educației, iar profesorii pot obține credite profesionale transferabile pentru certificarea ECDL 3D Printing. Totodată, s-a obținut un aviz favorabil din partea Ministerului Muncii pentru introducerea meseriei de „tehnician imprimare 3D” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). Prin acest program se urmărește o actualizare a calificărilor, ținând astfel pasul cu realitățile din piața muncii, profund influențată de transformările tehnologice.
Ediția a cincea urmărește activarea a 10 noi printing hubs în următoarele licee:
- Liceul Tehnologic „Petru Poni” București
- Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti – Bacău
- Colegiul Național „Emil Botta” Adjud – Vrancea
- Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria –Teleorman
- Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin – Mehedinți
- Colegiul „Petru Maior” Reghin – Mureș
- Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie – Maramureș
- Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe – Covasna
- Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă – Constanța
- Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești – Ilfov
Află mai multe detalii despre proiect pe www.3dutech.ro și pe pagina de Facebook 3DUTECH sau pe contact@3dutech.ro.