Potrivit unui comunicat de presă, în luna septembrie 2022, în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), 118 de clădiri cu destinația învățământ figurau ca fiind încadrate în clasa de risc seismic I. Precizăm că datele sunt introduse de la nivelul fiecărei unități de învățământ și că în centralizarea din luna septembrie 2022 figurau clădiri care, în prezent, sunt fie în reabilitare, fie în conservare, nefiind folosite pentru activități didactice.
Regăsiți, mai jos, lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire, încadrată în clasa I de risc seismic:
I. Clădiri cu destinația săli de clasă/laboratoare:
- Școala Gimnazială Filipeni, județul Bacău
- Grădinița cu Program Normal Ferestrău (Oituz), județul Bacău
- Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, județul Brăila
- Școala Gimnazială Nr. 1 Adunații Copăceni, județul Giurgiu
- Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari, județul Ilfov
- Colegiul Național Pedagogic Vasile Lupu, județul Iași
- Grădinița cu Program Normal „Al.I. Cuza”, județul Iași
- Grădinița cu Program Normal Nr. 20 Baia Mare, județul Maramureș
- Școala Gimnazială, comuna Dulcești, județul Neamț
- Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, județul Olt
- Grădinița cu Program Normal Broșteni, județul Olt
- Școala Primară Dîmbu (Băicoi), județul Prahova
- Grădinița cu program normal Deleni, județul Suceava
- Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara
- Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu” Adjud, județul Vrancea
II. Clădiri cu altă destinație
- Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” București – sală de sport
- Clubul Sportiv Școlar Ilfov – 2 clădiri (un spațiu profesori și un spațiu grădiniță)
- Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, județul Ilfov – cămin
- Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași – anexă
- Casa Corpului Didactic județul Ilfov – cămin
Ministerul Educației a solicitat conducerilor inspectoratelor școlare ca, împreună cu autoritățile locale, să identifice soluții pentru relocarea preșcolarilor/elevilor care învață în clădiri clasificate ca având grad de risc seismic I și care sunt în uz.
”Școlile și instituțiile de învățământ care prezintă risc crescut în caz de cutremur, potrivit expertizărilor realizate, vor intra cu prioritate într-un proces de consolidare și reabilitare printr-un program guvernamental ce va fi aprobat de Guvern. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat ca, pe lângă programele finanțate de la bugetul de stat, să fie avute în vedere proiectele susținute din fonduri europene. Ministerul Educației, în parteneriat cu Banca Mondială, derulează deja un proiect în valoare de aproape 100 milioane euro, care are drept scop reabilitarea, consolidarea și/sau construirea unor școli din zonele cu cel mai mare risc seismic din România”, se mai arată în comunicatul de presă.