11 februarie a marcat ziua femeilor și fetelor în știință, o zi care a apărut pentru a încuraja meritele și participarea în știință și tehnologie, și care își propune să schimbe pe termen lung faptul că femeile reprezintă doar 28% din forța de muncă din STEM (acronimul adoptat internațional pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică) la nivel global.
O statistică similară a regăsit și în România rețeaua de școli edu-tech pentru copii și adolescenți Logiscool,unde dintre cei peste 40.000 de elevi în 5 ani de activitate, 25% sunt fete.
Dana Bănică, general manager Logiscool România, ne-a vorbit despre soluții și cauze – de ce anumite stereotipuri conduc la un interes mai mic al fetelor către STEM, cât și ce metode există pentru a face domeniul mai atractiv și mai motivant, și mai ales de ce este necesar să creștem numărul de fete în STEM.
Logiscool are o legătură puternică față de participarea fetelor în domeniul științelor exacte – ideea de a porni această școală a apărut chiar datorită fiicei fondatoarei Logiscool, dr. Anita Breuer, care și-a dorit să creeze un mediu ce combină educația și joaca pentru a învăța programare, în care punctele forte ale fetei sale urmau să fie folosite pentru asimilarea noilor skilluri de alfabetizare digitală. 9 ani mai târziu, Logiscool este prezent în 35 de țări și continuă această misiune.
Au fetele un interes mai mic către STEM?
Dacă nu este cultivat, da. Însă interesul fetelor în STEM nu ține de competențe. Un studiu făcut pe 65 de țări în care fetele și băieții au primit un test de știință a arătat că fetele au avut rezultate mai bune. De exemplu, în România, fetele au un avans de 2.3%. Interesul scade din cauza lipsei de participare la astfel de ore la vârste mici, când curiozitatea este în floare și copiii asimilează noțiuni noi foarte ușor.
Diferențele de participare există și se propagă prin situațiile și stereotipurile culturale la care sunt expuși tinerii – mai exact, de la ce jucării au, la spre ce domenii sunt încurajați să participe, la modul în care le este predată pentru prima oară o oră de informatică.
Doar participarea poate fi cheia în a reduce diferența numerică dintre elevi și eleve, de aceea Logiscool se bazează pe lecțiile demo gratuite disponibile la începutul fiecărui semestru.
”În general, la nivel mondial STEM este un domeniu în care nu sunt prezente la fel de multe femei ca în alte domenii, cum ar fi cel social, unde femeile predomină. Este văzut ca intimidant, neprietenos – cu siguranță că ne-am întâlnit cu stereotipul de “singura fată din clasă”. Nici studiile nu ne ajută, arătând că este mai puțin probabil ca fetele să urmeze cariere în computer science și programare. În fapt, este o problemă bazată pe o lipsă de perspective de a folosi programarea și de exemple pozitive – factorii sunt doar culturali și pot fi influențați spre bine. Dar nu este o problemă de aptitudini și competențe”, spune Dana Bănică.
Băieții primesc mai multe jucării cognitive, care dezvoltă orientarea în spațiu și gândirea critică
Față de fete, băieții tind să primească mai multe jucării cognitive, precum jocuri video sau jucării de construcții precum LEGO sau Minecraft, perfecte pentru a antrena abilitățile motorii de orientare în spațiu, cât și de gândire critică, extrem de folositoare în domeniile STEM. Aceste skilluri sunt utile și în programare, care începe într-un mediu vizual axat pe construire, cu blocuri de comenzi.
Pe de cealaltă parte, în general, fetele primesc jucării orientate spre storytelling, cum ar jocuri bazate pe povești sau cărți, care le dezvoltă skillurile verbale și de relaționare și care nu sunt la fel de direct legate de modul clasic de predare în STEM. În plus, atunci când fetele aleg să se joace cu jucării de construcții, o fac, în general, în mod diferit: spre deosebire de băieți care construiesc “de dragul de a construi”, fetele construiesc pentru a atinge un scop final, sau tind să urmărească o poveste.
7 – 10 ani, vârsta la care multe dintre fete încep să piardă din interesul către activități asociate mai departe științelor exacte
Studiile arată că deja la vârsta de 7-10 ani, fetele au mai puțină încredere în abilitățile lor legate de știință, deși performanțele lor nu sunt reduse față de cele ale băieților.
Fetele mai degrabă putem spune că nu au ocazia să afle de ce sunt capabile în aceste domenii, într-un mod similar cu băieții. Când interesul se pierde în copilărie, este mai rar să apară în adolescență. Deci este nevoie să gândim împreună un mediu mai pregătit pentru punctele lor forte înainte ca decizia de a fi dezinteresat de un domeniu de viitor, cum este tehnologia, să fie luată la 7-10 ani.
”Personal, deși vin dintr-un background de inginerie, și am făcut programare în școală, la prima interacțiune mi s-a părut că nu ar fi pentru mine și abia mult mai târziu, ca adult, am realizat că îmi place și că mi se potrivește. Asta încercăm să rezolvăm cu noua generație de fete, printr-o abordare și predare diferite”, ne-a spus Dana Bănică, GM Logiscool România.
Se predă programarea diferit pentru fete?
Curicula unui program educațional de programare nu este diferită pentru fete și băieți pentru că principiile de programare nu au nicio legătură cu genul. Cu toate acestea, modul în care tinerilor le sunt predate conceptele generale de tehnologie și IT poate face ca abordări diferite să fie mai eficiente și mai accesibile pentru toți, atât fete cât și băieți.
”Ca să atragem mai multe fete în STEM folosim o abordare care se mulează pe punctele forte și interesele lor, adaptând exemplele acestora. Adaptarea NU înseamnă că fetele nu învață aspecte la fel de tehnice, ci că ducem materia către un scop mai larg, aducem în prim plan perspectiva de creator, care pune programarea și robotica într-un context mai larg decât a deveni programator”, explică Dana Bănică.
Cursurile de explorare a universului digital deschid apetitul fetelor către STEM
Statisticile Logiscool arată că fetele au un traseu diferit față de băieți – sunt mai interesate de întreg universul digital vs a începe cu ore dedicate de programare sau robotică.
Procentul de fete la cursul de Digital Discovery din cadrul Logiscool este aproape dublu (40% vs 20%) față de procentul de fete din cadrul cursurile de Programare. Cursul este axat pe toate competențele digitale și cuprinde elemente de bază pentru dezvoltarea gândirii algoritmice, fundamentele programării, informații legate de crearea de conținut digital, precum și detalii despre utilizarea internetului.
Băieții merg la țintă, fiind mai familiarizați în obiectivele lor cu modul în care pot folosi programarea și robotica, în timp ce fetele explorează mai multe direcții digitale, semnalează Dana Bănică.
Aceasta a semnalat că de obicei, dar nu întotdeauna, băieții sunt orientați către a merge direct la rezolvarea problemei din cadrul poveștii. De exemplu, să construiești un robot, pe când fetele se preiau tot contextul creat pentru a ajunge la rezolvarea problemei și, în general, sunt mai implicate în narativa jocului care implică skillurile de programare.
Fetele renunță pe parcurs dacă nu au în clasă măcar o altă colegă
Proporția fetelor din totalul de participanți activi la cursurile pentru clasele 1-4 este spre 30% și scade spre 15% pentru clasele 7-9.
”Participarea numărului de fete în STEM nu ține doar de atragerea lor, ci și de retenția lor în aceste domenii. Parte din procesul nostru este să organizăm grupele astfel încât să asigurăm un număr minim de fete. Există dificultăți, pentru că în afara dorinței noastre de a crea un mediu în care sunt bucuroase să revină alături de colegele de curs, intervin și preferințele de zi și oră, pe care nu le putem influența, având în vedere că grupele sunt de 8-12 copii maxim, pentru a putea lucra cu fiecare în parte”, potrivit Danei Bănică.
În ce orașe studiază programarea cel mai mare număr de fete în România?
Bineînțeles că cel mai mare număr de fete este în București și Cluj însă există și diferențe foarte mari și destul de greu de explicat între orașe și regiuni, ca de exemplu Reșița și Fălticeni sunt între orașele cu procente relativ mari de fete la cursurile Logiscool (între 34-35%), iar alte orașe sunt la pol opus – ca de exemplu Bistrița (15%) sau Bacău (16%).
La fiecare deschidere de cursuri, atât în primăvară cât și în toamnă, școlile primesc aproape automat un număr de elevi care se vor înscrie la cursurile de programare și robotică. Numărul de eleve dintre aceștia crește doar o dată cu organizarea de workshop-uri și activități care exemplifică la ce poate fi folosită programarea sau robotica.
Învățare bazată pe reprezentare, poveste și scopul final
Studiile arată că fetele devin mai interesate de programare când subiectele sunt prezentate într-un mod mai apropiat de pasiunile și interesele lor.
Folosind exemple reale în care programarea și robotica au fost folosite în domenii creative (de exemplu în animații), sociale (sănătate); accentul pe a îmbunătăți mediul și viața altora tinde să aibă un răspuns mai bun vs exemplele tradiționale, cum ar fi crearea de jocuri video.
”Vrem să deschidem apetitul fetelor către STEM și skilluri digitale. Scopul nostru nu este să pregătim programatori pentru piața muncii, ci să echipăm o nouă generație cu skilluri digitale care îi vor ajuta să reușească în orice domeniu își propun să activeze în viitor. De aceea, în momentul în care promovăm cursurile și le conectăm cu interesele copiilor, care nu țin neapărat de a programa, ci de a schimba lumea, avem rezultate mai bune în a atrage un număr mai mare de fete care realizează cum skillurile de digital pot folosi în a face ceea ce contează pentru ele. Acțiunile din fiecare oraș au demonstrat că participarea lor crește în urma unui workshop sau a unei lecții demo, de aceea atât noi, cât și părinții avem un rol cheie în a expune fetele la informație”, a declarat Dana Bănică.
Alte aspecte practice introduse de Logiscool pentru adaptarea la interesele fetelor au fost învățarea prin poveste, prin care elevii învață programare folosind un personaj în diverse misiuni, având posibilitatea de a-și personaliza personajele în orice fel, inclusiv feminin, pentru a fi o reprezentare mai apropiată de ele.
De ce este nevoie să crească numărul fetelor în STEM?
Potrivit specialistului Logiscool, copiii de astăzi vor avea profesii care nu există acum și despre care părinții nu îi pot sfătui. Avem nevoie să facem acest domeniu interesant și accesibil pentru fete astfel încât decizia de a fi sau a nu fi într-o ramură STEM să fie luată după ce o fată a participat la un curs adaptat intereselor sale și punctelor sale forte.
”Fetele trebuie să facă parte din orice domeniu de viitor în aceeași măsură cu băieții, binențeles. Dacă vom trata IT-ul și programarea la fel cu orice altă materie în care nu facem, ca părinți și elevi, diferențe între băieți/fete, va deveni mai evident de ce este la fel de bine pentru fete să aibă șansa de a participa la astfel de cursuri înainte de a pierde, pentru multe dintre ele, “fereastra de interes” către tehnologie în general, așa cum arată studiile. Scopul este să oferim fetelor oportunități mai bune pentru că altfel vom perpetua aceleași diferențe de lipsă de femei în domenii care ne vor schimba societatea în 10-20 de ani”, explică Dana Bănică, GM Logiscool România.
Accesul la cursuri nu înseamnă forțarea fetelor către STEM – decizia rămâne la ele de a urma o anume o carieră în aceste domenii, iar această decizie să fie informată pe baza unei experiențe pozitive în care fetelor li se dau toate resursele disponibile pentru a avea succes și pentru a înțelege ce impact pot avea ele utilizând aceste skilluri digitale.
„Căutam mai multe companii care își doresc să se implice în creșterea numărului de fete cu skilluri digitale”
După lansarea programului de burse Drumuri Deschise de alfabetizare digitală pe care Logiscool l-a derulat la sfârșitul lui 2022, prin care a ajuns la 250 de copii din toată țara, școala se deschide acum parteneriatelor cu alte companii cu scopul de a facilita creșterea numărului de fete care să aibă acces la astfel de cursuri.
”Programul Drumuri Deschise este un început bun, dar avem nevoie de aliați în demersul de a crește participarea fetelor în STEM, și în general în a crește rata de alfabetizare digitală a copiilor din România. În acest scop am început un proiect prin care putem colabora cu alte companii care vor să se implice, dar nu au infrastructura necesară”, a precizat Dana Bănică.
Programele Logiscool se desfășoară în peste 60 de locații din țară iar părinții își pot înscrie copiii la lecții demo gratuite pe site: https://www.logiscool.com/ro/programs/open-day