Mai puțin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susțină cauze sociale și-au exercitat acest drept în 2002, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. În număr absolut, au fost completate 1.871.098 formulare, prin care românii au sprijinit activ cauze și programe socio-umanitare, suma totală colectată prin acest mecanism fiind de 296.587.817 lei (din care 268.238.966, în urma depunerii Formularului 230 și 28.348.851, în urma depunerii Declarației unice în 2022), potrivit unui răspuns dat de ANAF solicitării Salvați Copiii România. Organizația face un apel pentru ca românii să își exercite opțiunea de a susține cauzele sociale și anunță o listă de 39 de spitale de pediatrie și maternități care au solicitat ajutorul pentru a fi dotate cu aparatură medicală performantă.
Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.
Doar în 2022, Salvați Copiii a dotat peste 50 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copiilor, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”După o analiză a solicitărilor primite de la medici din întreaga țară, am prioritizat programul de dotare cu aparatură medicală a secțiilor de pediatrie și de neonatologie. În cadrul acestui program-cheie al Salvați Copiii România, mecanismul de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit către cauza spitalelor este un mecanism vital”.
- În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se mențină pe primele locuri în UE27 în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
- Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie. Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.
3,5% pentru spitale. Au nevoie de susținere în 2023:
- Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Pantelimon”
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
- Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
- Spitalul Universitar de Urgență București
- Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”
- Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” (INSMC)
- Spitalul Universitar de Urgență Elias
- Spitalul Municipal Aiud
- Spitalul Municipal Blaj
- Spitalul Municipal Curtea de Argeș
- Spitalul Orășenesc Ineu
- Spitalul Municipal “Dr. Pop Mircea” Marghita
- Spitalul Municipal Dorohoi
- Spitalului Județean Brăila
- Spitalul Orășenesc Negoiu
- Spitalul Județean de Urgență Bacău
- Spitalul Municipal Gherla
- Spitalul Județean Resița
- Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș
- Spitalul Municipal Oltenița
- Spitalul Municipal Moreni
- Spital Orășensesc Segarcea
- Spital Municipal Profesor Dr. Irinel Popescu Băilești
- Spitalul Clinic Filantropia Craiova
- Spitalul Filişanilor
- Spitalul Municipal Gheorgheni
- Spitalul Județean Deva
- Spital Municipal Lupeni
- Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
- Spitalul Orășenesc Bolintin Vale
- Spitalul Municipal Sighișoara
- Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
- Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești
- Spitalul Municipal Câmpina
- Spitalul Județean de Urgență Slatina
- Spitalului Județean de Urgență Zalău
- Spitalul Municipal Mediaș
- Spitalul Municipal Fălticeni
- Spitalul Județean de Urgență Tulcea