AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primei ediții a programului de responsabilitate socială „Plan de Viață” desfășurat în perioada Ianuarie 2020 – Ianuarie 2022. Proiectul și-a propus să îi sprijine pe tinerii instituționalizați, care ies de sub tutela statului și să îi ajute să devină adulți integrati și contributori activi în societate.
Prima ediție a proiectului Plan de Viata, desfășurată sub deviza „Născut la 18 Ani” de către AFI Europe România și dezvoltată împreună cu Asociația „The Social Incubator”, ONG-ul partener în proiect, și McCann PR, agenția parteneră de comunicare, a debutat în 2020 cu 15 tineri, cărora li s-au alăturat în etapa a doua încă 30. Toți tinerii au beneficiat de locuințe închiriate, loc de muncă, consiliere personală și profesională. Ei au fost integrați în societate, unii devenind chiar mici antreprenori, depășind provocările aduse de pandemie, arată un studiu de evaluare a inițiativei, realizat de Asociația The Social Incubator.
Tinerii care părăsesc centrele de plasament la vârsta majoratului sunt de cele mai multe ori marginalizați și stigmatizați, nu au unde să se ducă și nici nu își pot găsi un loc de muncă. Anual, 3.500 de tineri instituționalizați ies de sub tutela statului la 18 ani, iar statisticile arată că doar 1 din 4 tineri reușește să se angajeze legal.
Studiul arată cum au evoluat nevoile tinerilor înrolați în program. Dacă la început, nevoile lor erau unele de bază – locuință, hrană, îmbrăcăminte, la un an de la intrarea în proiect aceste nevoi erau mai puțin vizibile, iar beneficiarii s-au putut concentra mai mult pe dezvoltarea profesională și personală sau pe educație. Trei dintre tinerii înscriși în proiect urmează să dea examenul de Bacalaureat și primesc tot suportul necesar pentru că își doresc să intre la facultate, arată studiul de evaluare.
Au fost identificate oportunități de angajare și tinerii și-au găsit astfel un drum în carieră și în viața personală, atingând, de fapt, obiectivul principal al programului: integrarea în societate și accesul la independența financiară și personală. Studiul mai arată că tinerii înscriși în program sunt mai stabili emoțional și cei mai mulți dintre ei își fac planuri de viitor și visează să aibă o familie, copii, un cămin.
„Aceste rezultate ne arată că tinerii care părăsesc centrele de plasament sunt tineri cu potențial, au nevoie doar de ghidare, de cineva care să le prezinte oportunități și să îi învețe cum să le fructifice. Suntem onorați că AFI Europe România, alături de partenerii din proiect, Asociația „The Social Incubator” și McCann PR a putut clădi fundația pentru ca acești tineri să devină membri activi și funcționali ai societății.”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe România.
„Ne bucurăm să comunicăm rezultatele primei ediții „Plan de Viață”: ce s-a întâmplat cu tinerii, care a fost parcursul lor și care sunt metodele de intervenție prin care ei pot ajunge acolo unde își doresc și unde merită, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. I-am sprijinit de la primii pași spre independență, spre o viață în care nu depind de nimeni, ci doar de forțele proprii. Există multă speranță pe care ne bucurăm s-o împărtășim cu partenerul nostru, AFI Europe România, care crede cu tărie în șansa acestor tineri și cu McCann PR, agenția parteneră de comunicare a programului, și urmărim cu încredere derularea celei de-a doua ediții „Plan de Viață” prin care ne dorim să schimbăm în bine cât mai multe povești.”, a declarat Adriana Preda, director executiv Asociația The Social Incubator.
Studiul de evaluare mai arată că deși tinerii au progresat și au dobândit abilitățile necesare pentru a se descurca singuri, perioada după încheierea proiectului nu este însă fără riscuri. Specialiștii The Social Incubator subliniază că proiectul a asigurat startul unei vieți independente, însă procesul de învățare și de adaptare este unul de lungă durată. De aceea, intervenția Asociației nu se oprește odată cu încheierea proiectului, iar perioada de monitorizare după ce tinerii ies din program este foarte importantă.
În prezent, „Plan de viață” se află la cea de-a doua ediție. Programul își propune să ajute, etapizat, câte 30 de tineri ieșiți de sub tutela statului să își croiască un drum în viață.
Tinerilor li se asigură un cămin și li se oferă consiliere personală și profesională pe o perioadă de șase luni, facilitându-le accesul pe piața muncii și integrarea socială. Tot ca parte a programului, tinerii primesc consiliere psihologică, medicală, profesională și au acces la ateliere specializate pe diferite subiecte educaționale, dar și la diverse cursuri de specializare, în funcție de preferințele fiecăruia.
Poveștile tinerilor care au reușit, în ciuda obstacolelor, sunt inspiraționale. Însă astfel de povești de succes sunt rare, în raport cu numărul persoanelor vulnerabile care au nevoie de ajutor. Companiile, dar și persoanele fizice care doresc să sprijine integrarea socială a tinerilor care părăsesc centrele de plasament pot accesa platforma plandeviata.ro.