Organizația Habitat for Humanity România lansează, la finalul acestui an, un apel de mobilizare către publicul larg, prin intermediul campaniei de strângere de fonduri „Construiește-i un loc al său. Construiește-i un acasă”, pentru accesul familiilor vulnerabile la condiții adecvate de locuire. Românii pot contribui prin donații lunare sau, în cazul companiilor, prin redirecționarea impozitului pe profit de 20% până la finalul anului.

De peste 26 de ani, Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la zero sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile.

Campania se adresează atât mediului business, unde companiile pot ajuta prin redirecționarea gratuită a 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare, cât și persoanelor fizice, care pot alege să doneze lunar suma de 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „HABITAT” la numărul 8845.

Cu fondurile securizate în decembrie 2021, organizația a construit de la zero, anul acesta, 14 case și a continuat lucrările la alte 8 locuințe cu sprijinul voluntarilor, în 3 județe ale țării (Bacău, Prahova și Constanța). Însă nevoia națională de locuire decentă și accesibilă rămâne în continuare o problemă ce necesită acțiuni imediate.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, un sfert dintre români locuiesc în case fără grup sanitar propriu în interior, iar 1 din 10 români trăiește zi de zi într-o casă în care plouă prin acoperiș, apa curge prin pereți și respiră igrasie.

În același timp, aproape jumătate din populația țării (45,8%) trăiește în locuințe supraaglomerate, conform Eurostat. Foarte mulți sunt copii, care sunt și cei mai afectați de lipsa unui loc al lor, de un acasă.

„De cele mai multe ori, nu realizăm că o casă, o locuință, reprezintă mai mult decât un spațiu de locuit. Este primul pas către normalitate, către încrederea în sine și către integrarea reală în societate. Credem cu tărie că fiecare dintre noi merită un loc în societatea din care facem parte și că, uneori, depinde și de noi, ceilalți, să îi ajutăm să și-l găsească. De aceea, vă cerem ajutorul pentru a putea continua să construim acest loc numit acasă pentru familiile care au nevoie de noi”, spune Roberto Pătrăşcoiu, directorul național Habitat for Humanity România.

Campania este dezvoltată împreună cu agenția TheNEW, iar povestea este ilustrată și printr-un video-manifest care arată o zi obișnuită din viața unui copil ce simte lipsa unei case decente, a unui loc al lui.

„Am pornit de la gândul că acasă înveți că ai un loc al tău. Acasă înveți cine ești și ce poți deveni, acasă este spațiul de siguranță, vital pentru dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi. Realitatea crudă arată că majoritatea copiilor care se confruntă cu probleme de locuire în România întâmpină probleme similare în interacțiunile sociale și că le este mai greu să-și găsească locul și în celelalte contexte ale vieții de zi cu zi. Aceasta este povestea pe care o spune campania Habitat for Humanity România prin filmul campaniei de anul acesta”, explică Maia Ștefănescu, Senior Copywriter TheNEW.

Pe lângă strângerea efectivă de fonduri, absolut necesară pentru construirea caselor, Habitat for Humanity România urmărește, prin această campanie, și creșterea gradului de conştientizare cu privire la condiţiile precare în care locuiesc foarte multe familii vulnerabile din România.

Mai multe informații despre campania Construiește-i un loc al său. Construiește-i un acasă”, dar și despre toate modalitățile de donație, în link-ul următor: https://www.habitat.ro/construiesteunloc/

Habitat for Humanity România lucrează pentru o lume în care toţi oamenii au posibilitatea să locuiască decent.

Din anul 1996 și până în prezent, organizația a ajutat peste 100.000 de români fie prin programele de locuire, fie prin cele de dezvoltare a comunităților vulnerabile și a construit de la zero și reabilitat mai bine de 5.100 de locuințe, cu ajutorul a peste 43.000 de voluntari.