- Teste și tehnologii noi din domeniul reproducerii, în premieră în România
- Printre participanți: reprezentanți ai mediului academic și medicinei românești, ai autorităților publice, organizațiilor profesionale, medici specialiști și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți
- O mărturie emoționantă din partea unui pacient celebru
Inteligență artificială, tehnologii inovatoare, genetică avansată si holograme au creat împreună o incursiune fascinantă în viitor și au construit un moment în care lumea reală și cea virtuală s-au întrepătruns pe aceeași scenă, în cadrul evenimentului #WelcomeLife din 28 octombrie 2022, susținut la București de specialiști remarcabili în medicina reproductivă din România și din străinătate.
“În aceste vremuri marcate de incertitudine, scădere demografică și declin al familiilor convenționale, noi tehnologii revoluționare din domeniul medicinei reproductive aduc o mult așteptată rază de speranță. Speranță pentru viața, speranță pentru viitor.” – Dr. Laura Dracea, Președinte SRFRA, fondator și director al Clinicii de Fertilitate Gynera, membru în International Medical Board FutureLife, cea care a inițiat și coordonat evenimentul #WelcomeLife.
Noi tehnologii în medicina reproductivă, care includ soluții care utilizează inteligența artificială în reproducere, selecția embrionilor pentru prevenirea cancerelor sau altor boli grave la viitorii copii, noi programe reproductive pentru cupluri infertile dar și pentru cei singuri sau din comunități LGBTQ+, noul test pentru prevenția avorturilor materne cauzate de profilul genetic al tatălui, au fost lansate în premiera în România, în cadrul evenimentului #WelcomeLife, desfășurat în noul centru Gynera din Floreasca Parc (Bd Pipera 43).
Conceput ca o călătorie în medicina viitorului, evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic și medicinei românești (prof. dr Viorel Jinga – rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și prof. dr Radu Vlădăreanu – Profesor universitar și conducător doctorat Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Prim-vicepreședinte Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România), ai autorităților publice (biolog Ioana Adina Rugescu – consilier IA – Compartiment Celule la Agenția Națională de Transplant), reprezentanți ai organizațiilor profesionale (dr Sanda Alexiu – Președinte AMFB), medici specialiști, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și membri ai presei, dar și specialiști internaționali care au abordat și detaliat cele mai noi teste și tehnologii din medicina reproductivă.
Astfel, Prof Simon Fishel (UK) – Președintele Consiliului Consultativ Stiințific, FutureLife, Președintele Consiliului Consultativ Științific al GenomicPrediction si pionier în fertilizarea in vitro la nivel mondial; Nathan Treff – PhD, cofondator, CSO și Director Laborator Clinic la Genomic Prediction și Profesor asociat la Universitatea Rutgers, SUA; Lukas Beranek – FutureLife, companie lider european în domeniul reproducerii, medicina și îngrijirea femeilor; Rafael Gonzales Morales – FutureFertility, companie care dezvoltă instrumente non-invazive bazate pe inteligență artificială; Diana Prepeliță – Medic genetician Cytogenomic și dr. Laura Dracea – Medic primar ginecolog, specialist reproducere asistată, fondator Gynera Fertility Center au introdus și detaliat cele mai avansate teste, tratamente și terapii în medicina reproductivă.
Evenimentul #WelcomeLife s-a încheiat cu apariția unei holograme, parcă desprinsă din lumea viitorului, care, după ce a adresat câteva cuvinte de introducere s-a materializat pe scenă în persoana Valentinei Pelinel. Într-un mesaj emoționant, aceasta a împărtășit cum, în calitate de pacient, a apelat la știința care naște miracole și a mulțumit specialiștilor care au susținut-o, încurajând și alte femei să facă acest pas.
Testele și tehnologiile lansate în premieră în România la evenimentul #WelcomeLife
Testarea primei mutații genetice la bărbat legată de avortul spontan – Anexina V – M2
Este primul test genetic care se poate face la bărbat pentru a depista riscul de avort spontan. Mutația se transmite la embrion și poate declanșa mecanisme care contribuie la avort, dar și la alte complicații ale sarcinii. Descoperirea acestei mutații este prima dovadă obiectivă că avortul spontan poate fi favorizat de profilul genetic al soțului (partenerului).
Testarea poate fi realizată din saliva pacienților sau poate fi efectuată pe embrionii obținuți în cursul Fertilizării in vitro. Este pentru prima dată când va putea fi oferită în România.
Testul de compatibilitate ADN Linea Vita®
Linea Vita® este un test dezvoltat recent de un laborator din București (Cytogenomic Medical Laboratory) și identifică riscul celor doi parteneri din cuplu de a avea copii cu boli genetice. Prelevarea pentru testare se face din salivă, inclusiv la domiciliu, și identifică riscul pentru 217 boli genetice, cele mai frecvente în zona noastră geografică. În cazul unui risc crescut, există posibilitatea de a se lua măsuri din timp, fie prin testarea embrionilor obținuți prin FIV, fie prin testarea în timpul primelor săptămâni de sarcină, pentru a ști dacă acel embrion a moștenit boala. În acest mod, se poate preveni nașterea unor copii cu boli grave.
PGT-P Testarea embrionilor pentru riscurile adulților
Este o tehnologie dezvoltată în SUA și încă neexistentă în Europa, prin care embrionii obținuți în Fertilizarea in Vitro pot fi testați pentru riscul de a dezvolta boli grave pe parcursul vieții ulterioare de adult – cancere, boli psihice, boli cardio-vasculare etc.
Până în prezent, testarea se putea face doar pentru a identifica boli genetice ale embrionului, cum ar fi sindromul Down. Noutatea acestui test este că nu identifică o anumită boală, embrionul fiind normal din punct de vedere genetic, ci calculează un scor de risc, în funcție de prezența anumitor variante genetice. Acest scor de risc, identifică embrionii cu risc foarte mare să dezvolte anumite boli severe ulterior. Deși există neînțelegeri legate de metodă și implicațiile etice ale acestei tehnologii, este bine ca pacienții să știe că această tehnologie există, pentru a putea lua decizii informate, în special în cazurile cu risc familial foarte ridicat. Un exemplu este cazul celebru al Angelinei Jolie care a luat măsuri drastice de a-și extirpa sânii și ovarele, având un risc genetic foarte mare de cancere la aceste organe. În cazul testării PGT-P, riscul crescut poate fi identificat încă de la embrioni, înainte de implantare.
Inteligența artificială în reproducere
Pentru prima dată în țară, inteligența artificială va putea fi utilizată în diverse zone ale reproducerii asistate, în special pentru selecția celulelor reproductive și embrionilor cu cele mai mari șase de succes, dar și pentru efectuarea de predicții, în cazul utilizării de celule crioconservate.
Tehnologia se bazează pe studierea a mii de cazuri anterioare și rezultatelor acestora. Predicțiile se realizează prin analiza rezultatelor, aplicarea de algoritmi, dar și procesul continuu de învățare și actualizare a datelor, pe măsură ce se acumulează mai multe informații.
Incubatorul care captează imagini pe tot parcursul dezvoltării embrionare, are posibilitatea să analizeze datele și să furnizeze scoruri de risc. Același tip de tehnologie se poate aplica și în alte investigații și tratamente reproductive, inteligența artificială având potențialul să devină foarte curând noul mod de abordare a reproducerii.
Soluții pentru familii neconvenționale
În societatea modernă, mult mai deschisă către diversitate, a devenit din ce în ce mai frecventă necesitatea de a oferi soluții pentru reproducere fie unor persoane singure, fie celor din comunitățile LGBTQ+. Și în România această tendință este din ce în ce mai evidentă, iar familiile neconvenționale cu părinți singuri sau de același sex nu mai sunt o raritate. Parteneriatele realizate între clinici și specialiști la nivel internațional fac posibile procedurile reproductive cu ovocite sau spermă donată, precum și cele cu mamă surogat, fără ca pacienții să mai fie nevoiți să plece din țară.
“Faptul că specialiștii și publicul larg au șansa să dobândească acces la cele mai avansate tehnologii și soluții din domeniu reprezintă un pas important în societatea noastră.” a transmis Dr. Laura Dracea, Gynera Fertility Center, celor prezenți la eveniment, înainte de a porni împreună într-un tur în premieră al Centrului Gynera (Floreasca Parc – Bd Pipera 43), ce urmează a fi inaugurat în curând.
Centrul aduce în premieră pentru România o abordare integrată holistică, care va oferi toată gama de servicii din domeniul reproducerii, de la cele de baza profilactice, la cele mai avansate tratamente, consultații interdisciplinare și terapii complementare, în același loc, dar și ocazia de a împărtăși noi tehnici și tehnologii comunității medicale din România.