Un nou raport al ONU arată că sănătatea femeilor și a copiilor a avut de suferit în întreaga lume, întrucât consecințele conflictelor, ale pandemiei de COVID-19 și ale crizei climatice converg cu efectele devastatoare asupra viitorului copiilor, tinerilor și femeilor.
Datele prezentate în raport indică un regres critic al tuturor măsurilor majore luate pentru bunăstarea copiilor și al multor indicatori esențiali ai Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). De la ultimul Raport de progres Every Woman Every Child (Fiecare femeie, fiecare copil), publicat în 2020, insecuritatea alimentară, foametea, căsătoriile în rândul copiilor, riscurile privind actele de violență comise de partener, precum și depresia și anxietatea adolescenților s-au accentuat.
Aproximativ 25 de milioane de copii au rămas nevaccinați sau nu au fost vaccinați conform schemelor complete de imunizare, cu 6 milioane mai mult decât în 2019, ceea ce sporește riscul de a contracta boli mortale sau invalidante. Milioane de copii au fost privați de participarea școlară în timpul pandemiei, mulți pentru o perioadă de timp care a depășit un an, pe când aproximativ 80% dintre copiii din 104 state și teritorii s-au confruntat cu pierderi în învățare din cauza închiderii școlilor. De la începutul pandemiei, 10,5 milioane de copii și-au pierdut un părinte sau un îngrijitor din cauza COVID-19.
“Promisiunile pe care nu le-am respectat au la bază eșecul nostru în a rezolva inegalitățile profunde care au condus la crize mondiale, de la pandemia de COVID-19 până la conflicte și urgențe climatice. Raportul descrie consecințele acestor crize asupra femeilor, copiilor și adolescenților, de la rata mortalității materne la pierderile din învățământ și până la malnutriție severă”, a spus Antonio Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Raportul prezintă dovezi multiple care arată că șansele copiilor și adolescenților de a duce o viață sănătoasă depind în mod esențial de locul nașterii lor, expunerea la conflict și contextul economic al familiilor lor. De exemplu:
- Un copil născut într-o țară cu venituri mici are, în medie, o speranță de viață la naștere de aproximativ 63 de ani, spre deosebire de 80 de ani într-un stat cu venituri ridicate. Acest decalaj devastator de 17 ani s-a modificat insuficient în ultimii ani. În 2020, 5 milioane de copii au murit înainte de a împlini 5 ani, în mare parte din cauze care pot fi prevenite sau tratate. În același timp, majoritatea deceselor materne, ale copiilor și ale adolescenților și a nașterilor de copii morți sunt concentrate în doar două regiuni: Africa sub-sahariană și Asia de Sud.
- Peste 45 de milioane de copii s-au confruntat cu malnutriție acută în 2020, o afecțiune care le amenință viața și care îi face pe copii vulnerabili în fața întârzierilor de dezvoltare și a bolilor. Aproape trei sferturi dintre acești copii trăiesc în state cu venituri medii inferioare. În 2020 un număr copleșitor de 149 de milioane de copii sufereau de retard de creștere. Africa este singura regiune în care numărul copiilor cu retard de creștere a sporit în ultimii 20 de ani de la 54,4 milioane în 2000 la 61,4 milioane în 2020.
- Primele șase țări cu cele mai mari cifre de persoane strămutate intern, Afghanistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Sudan, Republica Arabă Siriană și Yemen se numără și printre primele 10 state afectate de insecuritate alimentară.
- O femeie din Africa sub-sahariană are o probabilitate de 130 de ori mai mare să moară din cauze care țin de sarcină sau de naștere decât o femeie din Europa sau America de Nord. Serviciile de îngrijire pre și post natală și de asistență calificată la naștere sunt departe de a fi accesibile tuturor femeilor din statele cu venituri mici și medii, expunându-le riscului decesului și dizabilităților.
- Milioane de copii și familiile lor se confruntă cu o stare precară a sănătății fizice și mintale în urma dezastrelor umanitare recente din Afghanistan, Etiopia, Pakistan, Somalia, Ucraina și Yemen. În 2021, un număr record de 89,3 milioane de persoane din întreaga lume au fost alungate din propriile case de război, violență, persecuție și abuzuri asupra drepturilor omului.
Raportul face apel către comunitatea globală pentru a corecta această traiectorie devastatoare și pentru a respecta promisiunile făcute femeilor, copiilor și adolescenților în enunțul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Același raport recomandă în mod special statelor să continue investițiile în servicii de sănătate, pentru a aborda toate crizele și precaritatea alimentară și pentru a împuternici femeile și tinerii din întreaga lume.
Raportul, intitulat Respectarea promisiunilor (Protect the Promise) este publicat de parteneri internaționali, precum OMS, UNICEF, UNFPA, Parteneriatul pentru sănătatea maternă, a copiilor și adolescenților – Partnership for Maternal, Newborn & Child Health (PMNCH) și Countdown to 2030 ca un rezumat bianual al progreselor realizate, în urma adoptării Strategiei globale Fiecare femeie fiecare copil pentru sănătatea femeilor, copiilor și adolescenților a Secretarului General al ONU. Este cea mai cuprinzătoare sinteză a datelor disponibile privind starea actuală a sănătății materne, a nou-născuților, copiilor și adolescenților și actualizează datele ultimului Raport privind progresul Strategiei globale Fiecare femeie fiecare copil publicat în 2020.
“La aproape trei ani de la debutul pandemiei de COVID-19, efectele pe termen lung ale pandemiei asupra sănătății și bunăstării femeilor, copiilor și adolescenților devin evidente: șansele lor de duce un trai sănătos și productiv au scăzut vertiginos”, a spus Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al OMS. “Pe măsură ce lumea își revine în urma pandemiei, protecția și promovarea sănătății femeilor, copiilor și tinerilor este esențială pentru sprijinirea și pentru sustenabilitatea redresării internaționale”.
“Efectele pandemiei de COVID-19, conflictele și crizele climatice au ridicat mizele pentru comunitățile vulnerabile, aducând la suprafață slăbiciunile și inegalitățile sistemelor medicale și răsturnând direcția progreselor înregistrate pentru femei, copii și adolescenți, dar putem schimba aceste circumstanțe”, a spus Directorul Executiv al UNICEF, Catherine Russell. “Prin investiții în sisteme de îngrijire medicală reziliente și incluzive, prin impulsionarea programelor de vaccinare de rutină și prin consolidarea forței de muncă din domeniul sănătății, ne putem asigura că fiecare femeie și fiecare copil au acces la serviciile de îngrijire necesare pentru a supraviețui și prospera”.
“Este o criză a inegalităților care se conjugă cu amenințări din ce în ce mai numeroase și complexe. Într-o lume în care prea mulți copii, adolescenți și femei mor, trebuie să acordăm urgent atenție echității, capacitării și accesibilității”, a spus Excelența sa doamna Kersti Kaljulaid, Susținător global al Every Woman Every child și președintă a Republicii Estonia, 2016-2021. “Facem apel către toți pentru a gândi și acționa în sens larg și profund pentru a respecta promisiunea. Această promisiune nu face referire doar la angajamentele luate în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și în toate campaniile ulterioare, ci și la promisiunea realizării potențialului cu care ne naștem toți. De cele mai multe ori această promisiune rămâne neîndeplinită sau chiar negată”.
“În fața reacțiilor politice negative din ce în ce mai numeroase față de sănătatea și drepturile sexuale și reproductive în multe state, femeile, copiii și adolescenții rămân în prezent fără multe dintre măsurile de protecție de care beneficiau cu zece ani în urmă, iar mulți alții nu se bucură de progrese necesare”, a spus Dr. Natalia Kanem, Director Executiv al UNFPA. “Accesul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, printre care contracepția, este un drept fundamental care afectează în mod direct și acut capacitatea femeilor și a fetelor adolescente de a prospera. Trebuie să înlesnim accesul celor mai marginalizați la aceste servicii și să nu lăsăm pe nimeni în urmă”.
“Raportul recomandă statelor să continue investițiile în servicii de sănătate, în orice criză, și să redefinească sisteme medicale accesibile fiecărei femei, fiecărui copil și adolescent, indiferent de locul în care s-a născut sau trăiește”, a spus Rt. Hon Helen Clark, președinta comitetului PMNCH- Parteneriatului pentru sănătatea maternă, a copiilor și adolescenților (The Partnership for Maternal, Newborn & Child Health) și fostă prim ministră a Noii Zeelande. “Experți și lideri din lumea întreagă fac apel pentru a avea mai multe femei în roluri politice și de decizie la toate nivelurile, pentru o implicare veritabilă în construcția relațiilor cu tinerii și pentru sisteme de asistență medicală primară care să ofere serviciile necesare oamenilor acolo unde au cea mai mare nevoie de ele”.