Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii găzduiește în premieră, începând cu 24 septembrie, aventurile năzdrăvanului Peer Gynt, celebrul personaj nordic desprins din dramaturgia lui Henrik Ibsen, pe muzica lui Edvard Grieg.

Peer Gynt este un tânăr fermecător, în același timp leneș și îngâmfat, care pleacă de acasă pentru a face avere. El trece prin numeroase aventuri, urmărit de ghinion: răpește o mireasă, se căsătorește cu prințesa trolilor, se preface că poate prezice viitorul și multe altele. Din fericire, el cunoaște marea dragoste în tânăra Solveig, alături de care va rămâne pentru totdeauna.

Poemul simfonic omonim, „Aventurile lui Peer Gynt”, poartă semnătura regizorală a maestrului Cristian Mihăilescu și va fi interpretat pentru prima dată la OCC în acest weekend, de către Orchestra Operei Comice pentru Copii, sub bagheta dirijorilor Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Frumoasa din pădurea adormită, premiera de balet a anului la OCC!

După premiera mult-așteptatului spectacol „Frumoasa din pădurea adormită”, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, publicul mai are la dispoziție încă două weekend-uri pentru a se bucura de acest balet. În zilele de vineri (ora 18.30), sâmbătă (ora 17) și duminică (ora 11), până pe 2 octombrie, povestea Prințesei Aurora, frumoasa din pădurea adormită, prinde contur în fața celor mai mici și captivați spectatori. Biletele se achiziționează în rețeaua bilete.ro.

Târgul de Toamnă al Copiilor își deschide porțile în weekend

Curtea OCC, spațiul din incinta Operei Comice pentru Copii pe care publicul îl asociază cu distracția în aer liber, prinde din nou viață în această toamnă, într-un decor nou, cu tematica anotimpului care stă să înceapă. Târgul de Toamnă al Copiilor își va deschide porțile în zielele de sâmbătă și duminică, începând cu data de 24 septembrie, după următorul program: sâmbăta, între orele 10-19, respectiv orele 10-14, duminica.

Aventura Parc, Magazinul OCC, Ateliere de Creație, Micul Arcaș, Mașinuțe și Trambuline, plus alte activități interactive și atractive vor fi din nou disponibile spectatorilor mici și mari, alături de alte atracții surpriză, cu tematică de toamnă. Accesul în târg este gratuit, iar participarea la activități se efectuează pe bază de tichete, disponibile la Magazinul OCC.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.