Un copil care are probleme la școală, fie de neatenție, fie de performanță, determină părinții să se îndrepte către un psiholog sau către un profesor meditator. Ar trebui însă ca, mai înainte, cel mic să facă și un consult oftalmologic. Problemele cu vederea pot determina exact astfel de efecte, explică Dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog, în cadrul clinicii Ofta Total.
Principalele semne că un copil are probleme cu vederea sunt tendința de a sta cât mai aproape de obiecte, înclinarea capului, închiderea sau acoperirea cu mânuța a unui ochi în timpul privitului la TV, dureri de cap sau de ochi, oboseala, lăcrimatul sau clipitul excesiv, frecatul ochilor, sensibilitatea exagerată la lumină, roșeața ochilor, mișcări anormale și orice aspect neobișnuit al ochilor.
”Anumite afecțiuni oculare pot fi unilaterale și asimptomatice, de aceea recomand un consult oftalmologic complet în jurul vârstei de 3 ani, chiar dacă nu sunt semne de afectare oculară. În plus, recomand o consultație înainte de începerea anului școlar că să exclud sau să tratez o posibilă afecțiune oculară care care ar putea afecta vederea copilului și, implicit, confortul și performanțele școlare”, declară dr. Mihaela Florescu.
Studiile demonstrează că vederea bună este extrem de importantă, deoarece ochii percep 80-90% din informațiile din mediu înconjurător, așa că trebuie să verificăm și să tratam încă din copilărie posibilele afecțiuni oculare pentru a beneficia de capacitățile maxime ale ochilor și de a ajunge la performanță în activitatea pe care s-o dorește fiecare.
Potrivit specialistului, cea mai mare problemă pe care o are la școală un copil care nu vede bine este dificultatea de a urmări scrisul de pe tablă, iar de aici apar multe alte semne derivate precum neatenția, reacțiile întârziate, starea de nervozitate și, implicit, scăderea performanțelor școlare. ”Încurajez pe această cale și cadrele didactice să recomande părinților controlul oftalmologic complet al copiilor în situațiile în care sesizează un comportament vizual neobișnuit în sala de clasă”, declară dr. Mihaela Florescu.
Medicul atrage atenția că, dacă unul dintre părinți este purtător de ochelari, sunt șanse mult mai mari ca și copilul să aibă nevoie de ochelari. Studiile arată că părinții cu modificări de strabism, hipermetropie, miopie sau astigmatism prezintă un risc de 70-80% de a avea copii cu același tip de deficiență.
Copiii cărora le-a fost recomandată purtarea ochelarilor ar trebui să meargă o dată pe an în cabinetul medicului oftalmolog pentru un control sau ori de câte ori apar diverse simptome care ar avea legătură cu o deteriorare a vederii copilului. Nediagnosticarea și netratarea în timp util a anumitor afecțiuni oculare poate duce la un handicap vizual definitiv.