La început de stagiune, „Directorul de Teatru” revine la Opera Comică pentru Copii. Publicul poate savura această producție pe muzica lui W.A. Mozart în zilele de 11, 17 și 18 septembrie, în Salon Mozart. Opera originală este destul scurtă, însă regizorul Cristian Mihăilescu a venit cu o serie de completări ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor. Personajul central este un impresar, „Der Schauspieldirektor” („Directorul de Teatru”), care, asistat de Buffo – cântărețul comic, organizează audiții pentru alcătuirea unei trupe de operă. Regizorul introduce în acest casting plin de bătăi de cap și personaje extrem de cunoscute din alte opere celebre ale lui W.A. Mozart. Astfel, avem ocazia să-i ascultăm la audiții pe Susanna și Marcellina din „Nunta lui Figaro”, pe Monostatos, Papageno și Papagena din „Flautul Fermecat”, dar și pe Pedrillo din „Răpirea din Serai”.
„Opera Comică pentru Copii a avut cu ceva timp în urmă o inițiativă strălucită: turul ghidat în spatele cortinei. Cu acest prilej, copiii au descoperit culisele, studioul de balet, sălile de repetiție, și, în fine, locul sacru: scena. Spectacolul <<Directorul de Teatru>> este o prelungire a acestui demers. Cu ajutorul muzicii lui Mozart, neasemuit de frumoasă, dar și al textului savuros și plin de viață, aflăm meandrele ce duc la realizarea unui spectacol. Vă invit să faceți parte din distribuția acestuia. Regizorul vă așteaptă.”, a declarat maestrul Cristian Mihăilescu. Biletele sunt disponibile pe platforma bilete.ro.
Un alt titlu îndrăgit de public, ce revine în septembrie pe scena OCC, este ,,Bubu și Anotimpurile”, prima creație de artă realizată special pentru bebeluși și pentru interacțiunea dintre copii și părinți, sub semnătura regizorală a Andreei Soare și a Irinei Furdui.
Spectacolul are la bază un scenariu fix, dar și un important element improvizatoric, generat de interacțiunea cu copiii. Astfel, fiecare reprezentație este unică și interactivă, putând participa maxim 15 copii cu însoțitorii lor. Focusul educativ al proiectului este îndreptat către dezvoltarea emoțională a copilului și experiențe senzoriale (olfactive, kinestezice, auditive, vizuale), dar și ghidarea părinților către metode de monitorizare a dezvoltării psihologice și preferințelor pe care copiii le manifestă, nativ. Biletele la primele reprezentații sunt deja epuizate, dar spectacolul va fi suplimentat și în următoarele weekend-uri.
Balet și Orchestră – premierele începutului de stagiune la OCC
Povestea Prințesei Aurora – „Frumoasa din Pădurea Adormită” – este mult-așteptata premieră de balet care deschide stagiunea 2022-2023 în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, pe 17 septembrie. În decorul feeric imaginat de scenografa Adriana Urmuzescu, grația și eleganța balerinilor OCC îi vor inspira pe micii spectatori să evadeze în lumea zânelor, în pașii de dans creați de coregraful Cătălin Caracaș, care semnează și regia spectacolului.
La numai o săptămână distanță, pe 24 septembrie, are loc premiera concertului „Aventurile lui Peer Gynt”, sub bagheta dirijorilor Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie, în interpretarea Orchestrei Operei Comice pentru Copii. Muzica lui Edvard Grieg îi va purta pe cei mici prin lumea trolilor, pe mare și prin deșert, pe urmele neastâmpăratul Peer Gynt.
Ultimele zile de înscrieri pentru cele 50 de Ateliere „Micul Artist”
Oferta de cursuri din cadrul Atelierelor „Micul Artist” este fără precedent, în cei 7 ani de când funcționează acest program la Opera Comică pentru Copii. Pe durata anului școlar vor fi 30 întâlniri pentru fiecare atelier, la sediu sau online, o dată pe săptămână, iar plata este de 30 lei/oră de curs, în total 450 de lei pentru un modul care presupune 15 întâlniri. Înscrierile se desfășoară exclusiv online, prin completarea unui formular, iar apoi părinții sunt așteptați direct la preselecții, care au loc zilnic în perioada 12-18 septembrie 2022, în ziua de desfășurare a cursului, în funcție de atelierele alese. Programul complet al atelierelor și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul instituției, la adresa operacomica.ro/atelierele-micul-artist/.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.