Organizatorii Turului României, Federația Română de Ciclism și Auchan România, propun competiții pentru copii în Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian și București, pentru a încuraja mersul pe bicicletă – recreațional sau ca soluție de transport urban – dar și ciclismul profesionist.
La aceste competiții, organizate sub formă de circuit sau contratimp individual, pot participa copii cu vârste între doi și 14 ani, împărțiți pe categorii, după cum urmează: Copii A, născuți între 2008-2009; Copii B, născuți între 2010-2011; Copii C, născuți între 2012-2013; Copii D1, născuți între 2014-2015; Copii D2, născuți între 2016-2017 și Pișpirici, născuți între 2018-2020 (pot concura și cu triciclete sau biciclete fără pedale). Participarea este gratuită, înscrierile se fac online, pe pagini dedicate, iar programul competițiilor este următorul:
Satu Mare, 5 septembrie, orele 15.30 – 17.40, Piața Libertății
https://racetime.ro/events/22/register
Bistrița, 7 septembrie, orele 15:00 – 17:00, Piața Centrală
https://racetime.ro/events/23/register
Târgu-Mureș, 8 septembrie, orele 14:00 – 16:00, Primăria Târgu Mureș
https://racetime.ro/events/27/register
Făgăraș, 9 septembrie, orele 14:00 – 16:00, Cetatea Făgăraș
https://racetime.ro/events/24/register
Cristian, 10 septembrie, orele 12:00 – 14:00, Piața Libertății
https://racetime.ro/events/25/register
București, 11 septembrie, orele 15:30 – 17:30, Rondul Kiseleff
https://racetime.ro/events/26/register
„Toți participanții primesc medalii care să le reamintească de acest moment, iar primii trei clasați de la fiecare categorie, feminin și masculin, primesc premii din partea sponsorilor Turului României. Însă cea mai importantă recompensă este că vor fi premiați pe scena mare a Turului României, pe care urcă și cicliștii din plutonul profesionist”, spune Bogdan Brînză, „omul copiilor” de la Federația Română de Ciclism (președintele Comisiei Copii).
La competițiile similare organizate anul trecut la Timișoara, Deva și București au participat peste 450 de copii, din care 250 în București.
„Competițiile de copii, organizate în orașele de start sau de sosire ale Turului României, vor aduce cu siguranță în lumea ciclismului viitori campioni și campioane ai sportului cu pedale”, spune Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism (FRC).
Miruna Mada, componentă a lotului național de MTB, este exemplul perfect în acest sens. „În anul Centenarului am aflat că Turul României începe din Alba Iulia, iar surpriza a fost și mai mare când am aflat că pot concura la cursa de copii organizată în cadrul turului. Îmi aduc aminte cu emoție cum ne-am aliniat la start în Șanțurile Cetății. Deși mergeam des cu bicicleta pe acolo, atunci totul a fost diferit: traseul era amenajat ca la marile curse, iar un domn cu pălărie, cu fluier și steag în pătrățele, ne-a dat startul. Organizarea, persoanele pe care le-am întâlnit și atmosfera m-au făcut să îmi doresc mai mult. Să urci pe același podium cu marile vedete ale ciclismului este palpitant, iar pentru un copil poate fi chiar marcant. De atunci m-am legitimat la o echipă și am început să particip la fiecare etapă din Cupa României”, spune Miruna care anul acesta a reprezentat România la Campionatele Europene de Mountain Bike, desfășurate în Elveția. „Încurajez toți copiii să participe la cursele organizate special pentru ei la Tur, pentru că, în afară de distracția garantată, cursa poate rămâne ca o amintire memorabilă sau poate fi startul spre o carieră sportivă minunată!”, adaugă ea.
Diana Faur, campioană națională la MTB copii categoria C, își amintește cu drag de prezentarea echipelor participante la ediția de acum trei ani a Turului României, eveniment desfășurat la Cluj-Napoca: „Am stat până la sfârșitul evenimentului, chiar dacă era zi de școală. Am participat și la cursa copiilor, organizată în zona Cluj Arena și am câștigat locul 1. La finalul cursei – care putea fi mai lungă, după gustul meu – am acordat un mic interviu, primul din viața mea!”.
În urmă cu trei ani, frații Simon și Tobias Gânscă participau la primul concurs de ciclism din viața lor: Cursa Copiilor în cadrul Turului României la Târgoviște. De atunci, au urmat multe ore de antrenament și zeci de medalii obținute la concursurile de MTB și șosea. Dincolo de rezultate s-a născut o pasiune pentru ciclism de tipul „când voi fi mare, mă fac ciclist” și „eu voi purta tricoul cu curcubeu”. Pasiunea copiilor este încurajată de părinți, familia urmărind împreună concursurile de MTB sau Marile Tururi de șosea. Marea lor bucurie de anul acesta a fost că au putut să-l încurajeze pe cel mai titrat ciclist român al momentului, Vlad Dascălu, la etapa de cupă mondială de la Lenzerheide și pe concurenții din Turul Franței, în etapa care a urcat pe Col du Granon.
Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism. Începând cu 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România și este co-finanțată de Ministerul Sportului, Auchan și partenerii Auchan. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roșu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (lider în clasamentul cățărătorilor), tricoul alb (cel mai bun tânăr sub 23 de ani) și tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informații despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.