COVID-19 a ajuns, în România, o alegere individuală, semnalează medicul pediatru Mihai Craiu.
”Pentru asta ar trebui, dacă avem semne de boală, să ne testăm, dacă plănuim să ieșim în public, chiar și purtând mască. Decizia normală ar fi să ne izolăm din proprie inițiativă dacă suntem pozitivi și simptomatici. Fiecare alege ce vrea pentru el. Cu toate consecințele de rigoare…Să fiți sănătoși, dragilor!”, spune dr. Craiu.
Pentru că unii părinți se întreabă care este soluția pentru a realiza un control al stării de sănatate pentru copii lor, în scenariul creșterii accelerate a numărului de cazuri de COVID-19 la copil, specialistul a oferit câteva date.
În SUA au fost vaccinați 544.000 copii (adică 3%) cu vârstă mică, sub 5 ani. Un studiu recent arată că 43% din părinții americani nu ar opta pentru vaccinarea împotriva COVID-19, la copiii mici.
În Australia, până în 24 Iulie, au fost vaccinați cu 2 doze 40.46% din copiii de 5-11 ani, 79.53% din cei 12-15 ani și 96% din cei peste 16 ani.
Un studiu recent al National Centre for Immunisation Research and Surveillance (NCIRS) efectuat pe 392.268 copii din Australia, cu vârste cuprinse între 5-11 ani, arată o proporție mai mică de efecte adverse postvaccinale decât la adolescenți.
”Evident că în România este un subiect tabu cel menționat mai sus. Și generator de comentarii în limbaj suburban…”, mai spune medicul Mihai Craiu, menționând că soluțiile practice sunt: ”bucurați-vă de vacanță, evitând aglomerațiile și spațiile inchise, în care există persoane fără mască. Spălați mâinile bine, faceți multă mișcare în aer liber, când vă permite vremea, hidratare intensă și purtați mască atunci când este necesar”.