* De la începutul vacanței școlare, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a peste 500 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul celor aflați în această situație de la începutul anului și până în prezent (aproximativ 1600 cetățeni români minori)
Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:
- a) în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
- b) în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părintesau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
- c) în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:
- a ambilor părinţi,
- a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
- a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.
Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.
Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.
Menţionăm că, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei, precum și condiția indicării exprese a statului/statelor de destinație.
De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul minorului, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc.
De la începutul acestui an, polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ 1.600 cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiții legale.
Însă aceste situații sunt constatate tot mai des o dată cu finalizarea cursurilor și începerea vacanțelor de vară. Astfel, începând cu 10.06.2022, polițiștii de frontieră nu au permis ieșirea din țară a peste 500 cetățeni români minori ( aproximativ o treime din totalul de la începutul anului), aflați într-una din situațiile de mai jos:
- nu posedau documente de călătorie valabile;
- părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială;
- însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar.
Informații privind călătoria în străinătate sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.