Universitatea din Bucureşti scoate la concurs pentru admiterea din acest an peste 8.000 de locuri bugetate, informează un comunicat al instituţiei remis vineri presei.
“Pentru programele de licenţă şi master, concursul de admitere la facultăţile Universităţii din Bucureşti – sesiunea de vară – se desfăşoară pe tot parcursul lunii iulie 2022, iar data limită de afişare a rezultatelor este 30 iulie 2022. Precizăm că fiecare facultate are propriul calendar, iar datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor. De asemenea, menţionăm că înscrierile pentru Facultatea de Matematică şi Informatică a UB, care au debutat pe 23 iunie 2022, se vor încheia marţi, 5 iulie 2022”, afirmă UB.
Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea din Bucureşti oferă şi posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro.
Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă celor interesaţi să studieze la una dintre cele 19 facultăţi un număr de 4.459 de locuri bugetate, în timp ce pentru candidaţii la studii de master, UB pune la dispoziţie 3.250 de locuri bugetate.
“Dintre acestea, peste 200 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României, 132 sunt destinate absolvenţilor de liceu situate în mediul rural şi alte 110 locuri sunt alocate candidaţilor de etnie romă. Candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială pot aplica pe cele 11 locuri la licenţă destinate lor, în timp ce persoanele cu cerinţe educaţionale speciale pot candida pe cele 9 locuri dedicate acestora. Menţionăm că alte 50 de locuri sunt alocate candidaţilor care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de master didactic derulate de Universitatea din Bucureşti”, se arată în comunicat.
Totodată, pentru admiterea din 2022 – sesiunile iulie şi septembrie – Universitatea din Bucureşti propune câteva programe de studiu noi, dezvoltate “ca răspuns la dinamica socio-economică actuală şi la provocările viitorului”.
Este vorba despre programele de licenţă Psihologie – Ştiinţe cognitive (la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), Geografia turismului (la Facultatea de Geografie, filiala Focşani, în sesiunea de toamnă) şi Robotică (program comun al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică şi Informatică, în sesiunea de toamnă), precum şi de programele de master Psihologie: Psihoterapie focalizată pe emoţii şi Psihologie: Terapii cognitiv- comportamentale (la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei).
Nu în ultimul rând, Şcoala Doctorală de Sociologie a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială va organiza admitere, pentru anul 2022-2023, la primul domeniu de studii universitare de doctorat în Asistenţă socială acreditat în România.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea din Bucureşti le asigură, pe perioada admiterii, cazare gratuită în căminele UB, în limita locurilor disponibile, pentru trei nopţi.
Astfel, cazarea se va face la Căminul D Grozăveşti şi va fi posibilă în baza prezentării, la administraţia căminului, a legitimaţiei de concurs şi a actului de identitate.
Candidaţii pot beneficia, alături de alte trei persoane, şi de acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice “Dimitrie Brandza” a Universităţii din Bucureşti, zilnic, până pe 30 iulie, în intervalul orar 8,00-20,00. Accesul se face pe baza legitimaţiei de participant la concursul de admitere.
Universitatea din Bucureşti afirmă că va comunica informaţii cu privire la admiterea din această sesiune pe website-ul dedicat admiterii: admitere.unibuc.ro şi pe conturile de Facebook, Instagram şi YouTube.
În plus, candidaţii sunt sfătuiţi ca, în funcţie de opţiuni, să urmărească atât website-urile, cât şi paginile de pe conturile de socializare ale facultăţii/facultăţilor care îi interesează, pentru a fi la curent cu informaţiile utile privitoare la admitere.