Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care programul “Masă caldă” va fi extins de la 150 la 300 de şcoli, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
“Astăzi, în Guvern, am aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care, după şase ani de pilotare, se extinde programul ‘Masă caldă’ de la 150 de şcoli la 300 de şcoli. Sunt vizaţi un număr de 140.000 de elevi. Finanţarea totală pentru anul şcolar 2022-2023, programul “Masă caldă în şcoli”, este de 354.900.000 de lei”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, la Palatul Victoria.
Ministrul a semnalat că suma este de zece ori mai mare decât finanţarea de 35 de milioane de lei, acordată în anul 2016 pentru acelaşi program, subliniând că programul “Masă caldă în şcoli” este integrat în conceptul “Masă sănătoasă în şcoli”, un program în curs de iniţiere la nivelul Guvernului, care vizează un milion de elevi, cu o finanţare de peste un miliard de euro, pentru perioada 2022-2027.