Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că numărul mediilor peste 5 obţinute de elevi la Evaluarea Naţională a înregistrat în acest an “o maximă absolută” în raport cu ultimii 10 ani, fiind de 82,3%.
“Numărul mediilor peste 5 este o maximă absolută în raport cu ultimii 10 ani – 82,3%, adică 122.166 elevi care au luat medii peste 5 anul acesta, înainte de contestaţii. Anul trecut am avut 76,8%, deci cu 5,5% mai puţin”, a spus Cîmpeanu într-o conferinţă de presă, adăugând că specialiștii Centrului Naţional de Evaluare “au reuşit să calibreze foarte corect subiectele”.
“Colegii de la Centrul Naţional de Evaluare, în urma unei munci pe care o apreciez, au reuşit să calibreze foarte corect subiectele, astfel încât să fie adaptate perioadei pe care au traversat-o. Subiectele au fost extrem de bine formulate (…) Evaluarea naţională a fost organizată anul acesta mai bine decât anul trecut şi nu mă refer la alţi ani şi mă refer la un an când tot eu am fost ministru şi Evaluarea naţională s-a organizat mult mai bine decât anul trecut. Le mulţumesc preşedinţilor de comisii pentru că au fost mult mai puţine incidente”, a adăugat Cîmpeanu.
Potrivit ministrului Educației, la Evaluarea Naţională s-au înscris 155.568 de candidaţi, numărul fiind mai mare decât cel al candidaţilor înscrişi în anii 2016-2019 şi 2021.
“Este cu 24.000 mai mare decât numărul candidaţilor înscrişi anul trecut. Am avut prezenţi 144.494 candidaţi, cu 25.000 mai mult decât candidaţi prezenţi anul trecut. De asemenea, mai mulţi decât în anii 2016, 2017, 2018, 2019 şi 2021. Procentual, am avut o prezenţă de 95,5% în raport cu cei înscrişi”, a mai spus Cîmpeanu.