Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în această vară în județele din sudul țării, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al cincilea an la rând.
Prima oprire din acest an a școlii pe roți, care învață copiii cum să se hrănească corect, are loc la Târgu Jiu, pe Calea Eroilor – zona Teatrului Elvira Godeanu, unde va poposi timp de 10 zile, începând cu 24 iunie. Urmează Craiova, Slatina, Alexandria, Râmnicu Sărat.
Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, cu recomandarea de programare la numărul 0722.472.170.
La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.
Școala-muzeu în aer liber: educație interactivă pentru nutriție corectă
Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode non-formale și interactive despre alimentația corectă.
”Detectivul de zahăr”, ”Farfuria ideală”, ”Super eroul K”, ”Kinder Bike” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi, alături de multe module informative, ca ”Piramida alimentară”, ”Tuburile digestive”, ”Zahărul din băuturi”, dar și de K, Super eroul nutriției sănătoase.
Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla, prin joc, ce conține farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, unde se ascunde zahărul, de ce este important sportul, cum se combină corect alimentele și cum să evite risipa alimentară.
Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției corecte încă de la vârste mici
Programul derulat de Kaufland și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.
Potrivit Sondajului național privind comportamentul alimentar al copiilor, realizat anul trecut la comanda Kaufland România și Asociației PLAN B, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinți recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână.
De asemenea, 43% dintre părinți au declarat cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor. 52% dintre părinți au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, în timp ce 3 din 10 părinți susțin că fructele proaspete nu sunt consumate zilnic sau aproape zilnic de copiii lor.
Pe de altă parte, conform specialiștilor, una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă, precum fast-food, dulciuri, sucuri etc.
AKADEMIA KINDERLAND, disponibilă și sub formă de aplicație mobilă
Copiii pot regăsi jocurile din cadrul Akademiei Kinderland și în format virtual, sub forma primei aplicații de nutriție în limba română, care poate fi descărcată gratuit pe tablete și smartphone din AppStore și Google Play. De asemenea, cei mici se pot juca și pe laptop sau desktop accesând www.akademiakinderland.ro.
CALENDARUL CARAVANEI AKADEMIA KINDERLAND
- Târgu Jiu: 24 iunie – 3 iulie
- Craiova: 5 – 14 iulie
- Slatina: 16 – 25 iulie
- Alexandria: 28 iulie – 6 august
- Râmnicu Sărat: 9 – 18 august
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132