Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi – Ediția 2022.
A patra ediție a programului se va desfășura pe parcursul a trei serii de câte două săptămâni, în perioada 4 iulie – 12 august 2022 și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 12 ani din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, al educației muzicale și al altor activități artistice.
Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Corului Madrigal – Cantus Mundi din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București și vor fi coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.
Cele trei serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2021 se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 17:00, de luni până vineri, după următorul calendar:
- seria I: 5 – 15 iulie
- seria a II-a: 18 – 29 iulie
- seria a III-a: 1 – 12 august
Părinții pot înscrie copiii la Școala de Vară Cantus Mundi prin completarea formularului online de la adresa https://s9.ro/1mr6 (vă rugăm să copiați adresa link-ului în browser).
Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.
Taxa de participare pentru o serie este de 950 de lei de persoană și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.
Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (sociale, muzicale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști.
Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.
Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2022.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
După peste 11 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.750 de coruri. Peste 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.