Ministrul Educației a anunțat că toate salariile din învățământ au fost plătite. Banii ar fi trebuit să fie virați vineri, dar au avut loc întârzieri din cauza unor erori informatice.
„În urma consultării tuturor inspectoratelor şcolare județene, suntem în măsură să vă informăm că la această oră au fost plătite toate drepturile salariale angajaților din sistemul de educaţie”, a anunțat Sorin Cîmpeanu printr-o declarație de presă.
„Ministerul Educaţiei regretă întârzierile înregistrate din cauza unor erori informatice la nivelul unei instituții care se află în structura altui minister și reiterează susţinerea pentru o salarizare motivantă şi, evident, pentru plata la timp a tuturor angajaţilor din învăţământ. Fără resurse financiare nu se poate imagina o educaţie în spiritul calității și echității”, a mai spus ministrul Educației.