Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Adela Cojan, a declarat joi că, începând cu noul contract-cadru din 2023, cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenţie ar putea fi sancţionaţi.
“De la 1 aprilie 2022, odată cu modificarea programului-cadru şi a normelor de aplicare, bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă plata per capita. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii – încercăm să responsabilizăm populația pentru propria sănătate – pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră, cu prioritate, odată cu noul contract-cadru din 2023”, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea “Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”, organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului.