Asigurarea STEMCare Autism decontează costul de 6,000 Euro al unui potențial transplant cu celule stem pentru a trata autismul

Eurolife FFH în parteneiat cu Stem Sure (companie de servicii medicale din domeniul recoltării, procesării și stocării de celule stem) lansează prima asigurare din România care acoperă costurile aferente unui potențial transplant de celule stem la copii pentru tratatea autismului. STEMCare Autism este un produs co-branded dezvoltat de Eurolife FFH în colaborare cu Stem Sure și INK – Broker de Asigurare, și este o inovație atât pe segmentul asigurărilor, cât și pentru industria recoltării de celule stem.

Noul produs de asigurare acoperă costurile aferente unei eventuale proceduri de tratare a autismului cu celule stem la copii, în limita sumei de 30,000 RON (echivalentul a 6,000 Euro). Potrivit specialiștilor din domeniu, celulele stem recoltate la naștere prezintă potențialul necesar pentru tratarea autismului, intervenție care se poate efectua inclusiv în România. Tratamentul constă în administrarea unei singure perfuzii, similar unei transfuzii de sânge. În România, costurile asociate procedurii sunt echivalentul a 6,000 de Euro, sumă ce poate fi acoperită integral acum prin asigurarea STEMCare Autism. Asigurarea poate fi încheiată pentru copiii cu vârsta între 0-1,6 luni, prima anuală fiind de 110 lei, prin intermediul companiei Stem Sure.

STEMCare Autism reprezintă un produs de asigurare revoluționar. Și ne bucurăm că împreună cu partenerii de la Stem Sure putem arăta că asigurările sunt produse utile, care vin în sprijinul oamenilor în momentele cele mai dificile din viață. Pentru Eurolife FFH această lansare reprezintă încă un pas înainte în consolidarea portofoliului de produse complementare, noi pentru piața locală, dezvoltate în colaborare cu companii care își doresc la rândul lor să facă diferența pe segmentul de business în care sunt prezenți, în beneficiul clientului final”, a declarat Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări România.

Gândiți-vă la ce este în mintea și în sufletul părinților ai căror copii, la vârsta de 2 ani, încă nu le răspund înapoi atunci când aceștia le vorbesc, ori care nu se uită în ochii tatălui sau a mamei! Acestea sunt reperele profund umane ce ne confirmă relația cu copiii noștri și dragostea pe care le-o dăruim. Când aceste repere nu se regăsesc, suferința părinților este inimaginabilă, mai ales că este răscolită cu fiecare cuvânt ori șoaptă adresată celui mic.

Cunosc această suferință deoarece coordonez studiul clinic în cadrul căruia facem aceste tratamente și vorbesc cu părintii ai căror copii beneficiază de această opțiune. De astăzi însa această situație se schimbă. Accesul la tratamentele cu celule stem tinere, recoltate la naștere, se democratizează!”  a declarat dr. Bogdan Ivănescu, Directorul General al Stem Sure și creatorul platformei medicale Doctor MiT.

Din datele Stem Sure, 95% dintre formularele de cerere de tratatment completate de către părinți relevă faptul că în cazul celor mici care au fost diagnosticați cu tulburare din spectrul autist părintii nu s-au gândit să le recolteze celule stem la naștere poate pentru că s-au temut că nu ar avea banii să faca și tratamentul dacă ar fi cazul.

Lansarea acestui tip de asigurare constituie un răspuns responsabil din partea companiilor implicate în domeniu, în contextul în care incidența cazurilor de autism la nivel internațional este în continuă creștere.

În urmă cu șapte ani, Center for Disease Control din Statele Unite (CDC) indica o incidență de 1 la 78,  pentru că în anul 2020 aceasta să crească la 1 din 59. Potrivit analizelor de specialitate, există premise ca incidența să crească în viitorul apropiat la un nivel de 1 la 44, ceea ce ar însemna că într-o maternitate în care se nasc 220 de copii, 5 dintre aceștia să fie diagnosticați cu o tulburare mai blândă sau mai severă din spectrul autist în următorii 3-7 ani.

Autismul este considerat un spectru de tulburări de dezvoltare neuropsihiatrică, cu o largă paleta de manifestări. Cauzele apariției rămân deocamdată necunoscute. Primele dovezi ale unui potențial tratament cu celule stem pentru această afecțiune au fost documentate în a doua jumătate a deceniului trecut, când profesoara Joanne Kurtzberg de la Duke School of Medicine (SUA) a observat o îmbunătățire a simptomelor specifice autismului în cazul pacienților care beneficiau de transplant cu celule stem recoltate la naștere pentru tratamentul paraliziei cerebrale. Se știe acum că paralizia cerebrală poate fi abordată cu succes cu ajutorul acestui tip celular, însă rezultatele pozitive legate de tulburarea de spectru autist au fost o surpriză. Aceasta a făcut ca munca profesorului Kurtzberg în domeniul celulelor stem recoltate la naștere să fie extinsă și către alte studii clinice, de asta data dedicate exclusiv tratării autismului cu celule stem tinere. Astfel, după primele două studii clinice desfășurate pe zeci și sute de copii, în care s-a testat profilul de siguranță și eficacitatea acestui tratament, perfuzarea autologă de celule stem recoltate la naștere în organism a arătat că determină îmbunătățiri ale condiției pacientului în 70% dintre cazuri.

Despre EUROLIFE FFH

Eurolife FFH este o companie de top pe segmentul asigurărilor cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Eurolife FFH acoperă un portofoliu complex de riscuri: asigurări de viaţă, asigurări de invaliditate, asigurări de şomaj, asigurări de imobil, asigurări de accidente, asigurări de sănătate, asigurări de răspundere civilă, asigurări de călătorie, asigurări de bilete. Eurolife FFH include companiile Eurolife FFH Asigurări de Viaţă şi Eurolife FFH Asigurări Generale, fiind o subsidiară a Eurolife FFH Insurance Group. Eurolife FFH Insurance Group face parte din Fairfax Financial Holdings Limited, unul dintre liderii pieței de asigurări la nivel internațional. Mai multe detalii găsiți pe: www.eurolife-asigurari.ro

Despre Stem Sure

De peste un deceniu Stem Sure inovează și dezvoltă piața medicală a utilizării de celule stem și progenitorii. Astfel, în premieră pentru România, a oferit părinților șansa unei duble utilizări a celulelor stem recoltate la naștere prin intermediul recipientului bi-compartimentat asimetric, a creat primul program CSR al comunității de profil prin plantarea câte unui copac pentru fiecare copil ale cărui celule stem au fost recoltate folosind serviciile Stem Sure și, nu în cele din urmă, a realizat primul transplant de celule stem din România în cazul unei fetițe în vârstă de patru ani diagnosticată cu TSA.

Stem Sure oferă părinților români accesul la singurul serviciu de profil realizat într-o bancă de celule stem acreditată JACIE și AABB. Această caracteristică unică pentru România crește șansa accesului copilului la cel mai bun centru de transplant din lume din punct de vedere al experienței în tratamentul bolii diagnosticate, cu alte cuvinte maximizând șansele de vindecare ale beneficiarului de transplant cu celule stem.

Despre INK Broker

INK Consultanță – Broker de Asigurare oferă servicii de brokeraj în asigurări din 2003. Specializat in Bancassurance, cu clienți importanți ca Romstal Leasing, Bank of Cyprus Leasing România, Good Bee Credit, Claret Euro Credit IFN, începând cu 2017 ne-am diversificat gama de servicii prin crearea de produse noi de asigurare dedicate sportivilor (ciclism, alpinism, schi), serviciilor de ride-sharing (Uber) etc.