Ministerul Sănătății a anunțat că a fost prelungit pentru trei ani Acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice încheiat între Ministerul Sănătății, Grupul San Donato Italia, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo Italia și Asociația Inima Copiilor din România.
În baza acestui acord, copiii cu malformații cardiovasculare vor putea fi operați în continuare în România.
„Dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pentru copii – un capitol aproape inexistent după Revoluţia din 1989 – a ajuns la maturitate în acest moment. Este rezultatul acestui parteneriat româno-italian, a eforturilor unor oameni inimoşi. În viitorul apropiat România va realiza sustenabilitatea unui program care va oferi acces la intervenţii chirurgicale tuturor copiilor care se nasc cu probleme cardiace”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
În contextul semnării acordului, Ministrul Sănătății a vizitat Centrul de cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie, alături de Ambasadorul Italiei în România, E. S. Alfredo Maria Durante Mangoni și reprezentanții Grupului San Donato din Italia. Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a discutat cu medicii pregătiți în cadrul programului și le-a mulțumit pentru efortul lor de a salva viețile copiilor. Printre pacienții internați în Centrul de cardiochirurgie pediatrică se află și un copil al unei familii de refugiați din Ucraina care a fost operat în cursul zilei de astăzi.
În cadrul programului mai sus menționat, care a început în 2013, au fost realizate până în prezent aproximativ 1.500 de intervenții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie” și în centrele din Iași, Cluj Napoca și Timișoara. 140 de specialiști medicali români (medici, asistenți medicali, tehnicieni) au beneficiat de pregătire profesională, dintre care 50 de persoane prin training în cadrul IRCCS Policlinico San Donato, din Italia, iar 90 de cadre medicale au fost pregătite la Spitalul Marie Curie, în timpul misiunilor operatorii.