Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a anunțat luni primele decese cauzate de virusul gripal sezonier.
Este vorba despre un bărbat de 58 de ani din judeţul Timiş, care avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat anti-gripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3, şi o femeie de de 78 de ani, din judeţul Olt, fără condiţii medicale preexistente cunoscute şi nevaccinată anti-gripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3.
Potrivit sursei citate, bărbatul a decedat pe 14 aprilie, iar femeia pe 17 aprilie.