Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, astăzi, 14 aprilie, a avut loc în unitățile de învățământ comunicarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la simularea probelor scrise – la nivel național – din cadrul examenelor de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal (an școlar 2021 – 2022): Evaluare Națională (4 – 6 aprilie) și Bacalureat (28 – 31 martie).

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog.

”Reamintim că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu exigențele pe care le implică acest examen, respectiv stabilirea și conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării rezultatelor”, a spus ministrul Educației.

Datele centralizate de Ministerul Educației pe baza rapoartelor furnizate de inspectoratele școlare județene relevă următoarea situație preliminară:

Bacalaureat

  • Proba E.a) – Limba și literatura română – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 68,31% (70,20% în 2021)
    • 234 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 29.094
    • Rată de prezență: 79,03% (118.599 de elevi)
  • Proba E.b) – Limba și literatura maternă – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 84,16% (81,90% în 2021)
    • 30 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 1.185
    • Rată de prezență: 90,79% (6009 elevi)
  • Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 59,73% (51,40% în 2021)
    • 818 elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 20.668
    • Rată de prezență: 77,35% (116.067 de elevi)
  • Proba E.d) – Proba la alegere a profilului – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 70,92% (68,10% în 2021)
    • 1.341 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 18.319
    • Rată de prezență: 75,60% (113.460 de elevi)

Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a (EN VIII)

  • Limba și literatura română – note mai mari sau egale cu 5: 70,53% (71,17% în 2021)
    • 10 elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 7 – 7.99: 26.172
    • Rată de prezență: 92,07% (159.117 elevi)
  • Limba și literatura maternă – note mai mari sau egale cu 5: 82,45% (79,49% în 2021)
    • 23 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 2.153
    • Rată de prezență: 99,96% (9.903 elevi).
  • Matematică: note mai mari sau egale cu 5: 60,58% (59,77% în 2021)
    • 244 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 25.154
    • Rată de prezență: 91,69% (158.496 de elevi).