Proiectul de lege care le-ar permite adolescenților cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus în Parlament, potrivit unui anunț făcut pe pagina de Facebook de Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice – Universitatea din București.

”Primul pas către dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani s-a realizat. Astăzi, alături de colegii mei Alexandru-Yuuki Anahara și Andreea Ioana Bobu, am depus proiectul de lege inițiat mulțumită domnului deputat Alexandru Kocsis. Sunt sigur că toate organizațiile de tineret care ne-au fost alături la consultarea pe tema legii ne vor fi alături și în continuare, mai ales că inițiativa a fost depusă în Parlament împreună cu președintele ASSP – UB, ONG din care și fac parte. Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe. Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a anunțat Vlad Măntoiu.

Proiectul de lege a fost propus de studenții de la Științe Politice și prezentat pe 1 aprilie la Palatul Parlamentului de către deputatul neafiliat Alexandru Kocsis, inițiatorul proiectului.

Inițiativa legislativă urmărește să modifice alineatul (1) de la articolul 3 al legii nr. 115/2015 astfel: „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.”