Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea expoziţiei temporare „Reconstrucții istorice în miniatură”. Evenimentul va avea loc miercuri, 13 aprilie 2022, începând cu orele 16ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Proiectul expozițional reprezintă rezultatul colaborării dintre Andrei Mențeanu, scenograf și student-doctorand al Universității Naționale de Arte București, și muzeu.
Expoziția – curatoriată de dr. Cornel Ilie, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României și de prof. univ. dr. habil. Cosmin Petru Paulescu, în cadrul Universității de Artă din București – cuprinde o serie de machete cinematografice și fotografii ale acestora, ce înfățișează reconstituiri istorice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial de pe teritoriul Ucrainei. Respectând cu exactitate arhitectura reliefului urban și rural unde s-au desfășurat luptele, discursul expozițional își propune să aducă în atenție istoria militară, în format tridimensional, la scară perspectivală și în format fotografic. Magia machetelor este trecută prin filtrul compozițiilor artistice și al cadrelor cinematografice, invitând publicul pe „micul platou de filmare al istoriei”, acolo unde miniaturile ne transpun în timp și spațiu. Acestea au fost realizate cu ajutorul mijloacelor scenografice de film, precum: arhitectura urbană și rurală, obiectele, luminile, uniformele și mașinăriile teatrului de război.
În cadrul expoziției sunt incluse o serie de fotografii, realizate în așa fel încât să ofere vizitatorilor ocazia de a experimenta efecte cinematografice reale, și două reproduceri, în miniatură, a unor conflicte care s-au desfășurat pe teritoriul Ucrainei în anul 1943. Conceptul artistic al lui Andrei Mențeanu, început cu doar câțiva ani în urmă, pare ca o premoniție la evenimentele teribile care se petrec acum sub ochii noștri.
Expoziția „Reconstrucții istorice în miniatură” poate fi vizitată, în perioada 13 aprilie-13 mai 2022, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00.