Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a participat, vineri, la întâlnirea cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, desfășurată la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”.
Instituţia de învăţământ găzduiește 227 de elevi ucraineni de ciclu primar care studiază cu profesori din Ucraina, fiind organizati in 8 clase.
Întâlnirea bilaterală între ministrul roman si comisarul european a fost urmată de o întâlnire cu elevii colegiului și de vizitarea unor săli de clasă pentru discuții cu profesorii și elevii ucraineni.
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a reiterat aprecierea guvernului român pentru flexibilitatea și angajamentul Comisiei Europene, care a venit imediat în sprijinul statelor membre cu fluxuri crescute de refugiați din Ucraina, România fiind al doilea stat european din perspectiva aceasta, potrivit unui comunicat de presă.
În acelaşi timp, ministrul Educaţiei l-a informat pe comisarul european despre oportunităţile oferite de Proiectul România Educată îndeosebi din perspectiva corelării educaţiei cu piaţa muncii şi cu privire la importantele măsuri ce vizează incluziunea.
Ministrul român a prezentat comisarului Nicolas Schmit măsurile legislative și administrative adoptate cu maximă celeritate de către autorităţile române, măsuri prin care se asigură copiilor refugiați pe teritoriul României accesul la grădinițe și școli, în aceleași condiții aplicabile copiilor români, se mai arată în comunicatul de presă.
Potrivit datelor înregistrate, aproape jumătate dintre refugiații din Ucraina aflați în România sunt minori (43-44%). Ministrul și comisarul european și-au exprimat convingerea că înscrierea copiilor la școală contribuie la atenuarea stresului psihologic la care aceștia au fost supuși în retragerea din calea războiului.
1.236 de elevi ucraineni sunt înscriși deja în unitățile de învățământ preuniversitar în calitate de audienți si studiază după curriculum românesc, participând la toate activitățile educative în unitățile de învățământ, precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Cel mai mare număr de copii ucraineni au solicitat să continue procesul educaţional în şcoli româneşti după curriculum ucrainean, caz în care este extrem de important sprijinul logistic (săli de clasă, materiale didactice, acces internet şi echipamente IT). Acesta este şi cazul Colegiului Național „Mihai Viteazul”, unde cei 227 de elevi ucraineni sunt grupați în 8 clase cu predare în limba ucraineană și studiază după curriculumul național din Ucraina, cu profesori ucraineni.
Un numitor comun al celor două grupuri care şi-au manifestat dorinţa de a studia după curriculum românesc, respectiv ucrainean, este organizarea de cursuri de limba română. Ministerul Educaţiei acordă o atenţie deosebită acestui subiect.
O importanţă deosebită din acest punct de vedere o are şi implicarea celor 214 profesori din învăţământul preuniversitar romanesc, capabili sa predea limba ucraineană şi/sau în limba ucraineană, precum şi a cadrelor didactice din învăţământul superior.
Dincolo de discuţiile tehnice şi oficiale, întâlnirea cu copiii ucraineni a avut şi o accentuată dimensiune emoţională. Comisarul european a transmis în mod repetat recunoștința și mulțumirile Comisiei și ale Uniunii europene pentru eforturile României și ale Ministerului Educației de a sprijini copiii și tinerii ucraineni aflați în situație de criză, de a le oferi un sentiment de stabilitate și normalitate, dar și o perspectivă de viitor.
Comisarul Nicolas Schmit a ținut să mulțumească și conducerii Colegiului Național “Mihai Viteazul” pentru eforturile şi deschiderea cu care au fost primiţi copiii şi profesorii ucraineni și s-a adresat direct și elevilor români cărora le-a mulțumit pentru modul în care contribuie la integrarea colegilor ucraineni în activitățile lor curente.
De altfel, comisarul european și ministrul Educației au asistat pentru scurt timp și la dezbaterile între elevi în cadrul programului “Model United Nations”, precum şi la activităţile elevilor implicaţi în proiectul Qube Robotics, elevii ucraineni invitaţi să ia parte la acest proiect fiind extrem de încantaţi.
”Ministrul Sorin Cimpeanu a amintit şi măsurile extrem de angajante din partea statului şi universităţilor româneşti pentru integrarea cât mai rapidă şi mai completă a tinerilor refugiaţi proveniţi din universităţile ucrainene, subliniind importanța alocării cât mai rapide a sprijinului financiar prin fondurile UE, respectiv Fondurile de coeziune și fondurile destinate programelor Erasmus+ și Corpul european de solidaritate pentru refugiații din Ucraina. Pe parcursul vizitei, în discuțiile cu profesorii ucraineni, comisarul european a reiterat angajamentul comun al statelor membre și al Comisiei Europene de a găsi cele mai bune soluții în beneficiul elevilor și tinerilor ucraineni, apreciindu-se, totodată, la nivel maxim efortul şi rezultate autorităţilor române”, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației.