Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a subliniat, marţi, că nu se poate imagina o Românie educată fără lectură şi a pledat pentru găsirea celor mai atractive mijloace pentru a convinge tinerele generaţii de importanţa acesteia.
Ministrul a participat la un eveniment organizat cu prilejul primei ediţii a Zilei Naţionale a Lecturii, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.
“Lectura creează legături profunde şi statornice în rândul tinerei generaţii. Lectura îi ajută pe copii să viseze, îi ajută să înţeleagă, îi ajută să ajungă în toate colţurile lumii, îi ajută să participe la aventuri, îi ajută, în ultimă instanţă, să devină cetăţeni activi ai acestei ţări. Nu se poate imagina o Românie educată fără lectură, educaţie şi cultură. Este o şansă să fi putut decide că astăzi, şi îmi place să cred că în fiecare an de acum încolo, în ziua de 15 februarie, în toate şcolile şi grădiniţele din România, într-un interval de trei ore, vom putea să acordăm importanţa cuvenită lecturii. Este un proiect la care sunt convins că au înţeles să participe toţi colegii noştri educatori, învăţători, profesori, este un proiect care va dăinui şi care, în măsura posibilului, va crea din lectură un obicei cotidian, chiar şi într-o ţară în care mai puţin de 10% din cetăţeni cumpără o carte în fiecare an”, a afirmat Cîmpeanu.
El a evidenţiat că trebuie găsite cele mai atractive mijloace pentru a convinge tinerele generaţii de importanţa lecturii.
“În ceea ce mă priveşte, ca ministru al Educaţiei, dar mai ales ca profesor, voi face acest lucru aşa cum spunea Octavian Paler în ‘Aventuri solitare’: ‘Vine o vreme când oboseşti să te tot justifici, mai ales că asta nu serveşte la nimic. Voi continua să-mi sap în linişte grădina până Qla capăt, chiar dacă în ea nu înfloreşte nimic. Şi spun asta fără emfază, doar cu o mică părere de rău'”, a încheiat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, Ziua Naţională a Lecturii ar trebui privită ca ziua de naştere.
“Este o zi extrem de importantă pe care trebuie să o privim aşa cum, probabil, a avut în minte cel care a iniţiat-o. Este o zi cum e ziua de naştere. Trăim în toate celelalte zile, dar într-una din zile sărbătorim. Trebuie să citim în fiecare zi şi într-una din ele sărbătorim”, a spus Romaşcanu.
El a deplâns faptul că lectura este o activitate “pe cale de dispariţie”.
“Şi vine acest păcat, pentru că lectura intră acum în competiţie cu un imens flux de tot felul de informaţii, canale, distracţie pe toate platformele posibile, iar dacă vrem ca această minunată activitate a minţii şi a sufletului să continue va trebui să fim exemple ca părinţi, să fim exemple ca profesori. (…) Lectura este singurul mod, dovedit ştiinţific ca să spun aşa, care creşte sufletul”, a completat ministrul Romaşcanu.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a pledat, la rândul său, pentru stimularea lecturii.
“La nivel social, lectura şi cunoaşterea, în general, dezvoltă o societate care ştie să se aprecieze în mod corect pe ea însăşi, o societate care ştie să facă pentru ea însăşi alegerile potrivite, o societate cu gândire critică. Tocmai de aceea este o uriaşă responsabilitate pe care o avem să stimulăm lectura, să stimulăm dorinţa de cunoaştere, să stimulăm dorinţa şi responsabilitatea de a merge întotdeauna la sursă în tot ceea ce priveşte informaţia. Vă asigur că Primăria Municipiului Bucureşti va sprijini orice proiect viitor care ţine de aceste deziderate”, a transmis Nicuşor Dan.
În cadrul evenimentului, deschis de directorul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, Mireille Rădoi, şi moderat de directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, au rostit alocuţiuni consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, deputatul PNL Sebastian Burduja, iniţiatorul legii pentru declararea Zilei Naţionale a Lecturii, profesorul Mircea Dumitru, membru al Academiei Române, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mihaela Ştefan, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Dragoş Neagu, şi Cristina Popescu, director general Romfilatelia.
În cadrul evenimentului, a fost lansat întregul poştal realizat de Romfilatelia cu prilejul Zilei Naţionale a Lecturii.
Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” a prezentat o expoziţie menită să pună în lumină personalităţile lui Titu Maiorescu şi Spiru Haret, care prezintă o selecţie de scrisori şi manuscrise, fotografii, cărţi şi reviste, multe provenind din Fondul Fundaţiunii Universitare “Carol I”.