Secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii a precizat, joi, că şcolile îşi vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu excepţia cazurilor punctuale, arătând că gradul de ocupare a paturilor pentru COVID-19 în spitale este 45,7% la nivel naţional, pragul maxim stabilit de autorităţi fiind de 75%, după care se învaţă în sistem online.
“Este un obiectiv nu numai al Ministerului Sănătăţii, al Ministerului Educaţiei, al Guvernului României, ci cred că este un obiectiv al întregii ţări de a menţine şcolile cât mai mult deschise. În acest sens, acest mecanism prin care ţinem cont de rata de ocupare a paturilor în momentul de faţă, astăzi, joia, când se evaluează săptămânal pentru săptămâna viitoare, rata de ocupare a paturilor este de 45,7% la nivel naţional, iar pe judeţe variază între 22% şi 58%. Ca urmare, săptămâna viitoare, şcolile îşi vor continua activitatea în formatul clasic, în formatul fizic, cu excepţia claselor şi şcolilor care prezintă cazuri punctuale de copii cu SARS-CoV-2”, a anunţat Andrei Baciu.
El a menţionat că se constată o tendinţă de scădere a gradului de ocupare a paturilor din spitale şi că se menţine numărul de cazuri de pacienţi internaţi la terapie intensivă.
“Vorbim de o tendinţă. Sunt analize în desfăşurare la nivelul Ministerului Sănătăţii şi pe măsură ce acestea se finalizează o să mai venim cu informaţii în acest sens”, a declarat Andrei Baciu.
Conform Ministerului Educaţiei, gradul/rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 reprezintă, începând din data de 17 ianuarie 2022, noul criteriu privind desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe. Mai exact, în toate judeţele în care rata de ocupare a acestor paturi este cel mult 75%, cursurile şcolare se organizează cu prezenţă fizică.