Bunicii materni ai bebelușului din Danemarca, ai cărui părinţi au fost arestați pentru suspiciunea de a-și fi agresat copilul, se pot ocupa de creșterea și educarea lui, în cazul în care va fi repatriat, a decis Protecția Copilului. Anunțul a fost făcut de ministrul familiei, Gabriela Firea.
Evaluarea realizată de DGASPC Vaslui a stabilit că „plasarea în familia extinsă este în interesul superior al copilului. Bunicii materni prezintă disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului, iar viaţa şi securitatea acestuia vor fi asigurate în cadrul familiei extinse”, arată Firea într-un comunicat.
Ea mai spune că „nu a fost identificată nici o situație de risc care ar putea să influențeze viața sau dezvoltarea copilului în cadrul familiei extinse”.
Bunica este casnică și desfășoară ocazional activitate de voluntariat la o asociație umanitară, iar bunicul este asistent maternal profesionist, cu o experiență de 10 ani. El are în prezent în plasament o fetiță de 14 ani.
Firea mai spune că bunicii paterni sunt de acord cu plasarea copilului în familia bunicilor materni, pe care declară că îi vor susține.
„Bunicii materni cunosc rețeaua de servicii medicale ce trebuie accesate în vederea respectării dreptului la sănătate a copilului, drept conferit de legislația națională și nu numai. Imobilul în care locuiesc bunicii permite alocarea unui spațiu individualizat pentru copil, iar situația lor economică asigură premisele satisfacerii nevoilor acestuia”, se mai arată în comunicat.
Firea mai spune că asistentul social din cadrul primăriei responsabil de cazul bebelușului va lua legătura cu bunicii materni, întrucât municipalitatea daneză a inițiat o anchetă socială proprie pentru determinarea cauzelor care au condus la internarea minorului în spital.
Diplomații Ambasadei României la Copenhaga au reușit, duminică, să-i viziteze în detenție pe cei doi tineri români care au fost arestați pentru suspiciunea de a-și fi agresat bebelușul în vârstă de cinci săptămâni. Reprezentanții Ambasadei le-au dat vești părinților despre starea de sănătate a copilului, care a fost internat în spital cu hemoragie intracraniană, și le-au spus că sunt în dialog permanent cu membrii familiei extinse.
Potrivit unui comunicat al MAE, bebelușului i s-a emis, tot duminică, certificatul de naștere românesc, iar acum, diplomații români încearcă să obțină acordul autorităților daneze pentru a vizita copilul la spital, scrie Digi24.ro.