Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a precizat că, în situaţia confirmării unui caz pozitiv de infectare cu COVID-19 într-o grupă de preşcolari, Direcţia de Sănătate Publică stabileşte contacţii direcţi şi măsurile de carantinare ce se impun, în conformitate cu prevederile ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a făcut luni mai multe precizări în legătură cu punerea în aplicare a ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind siguranţa sanitară în unităţile de învăţământ în contextul pandemiei.

“Precizări privind punerea în aplicare a Ordinului Comun ME/MS nr. 5338/2015/2021 cu modificările şi completările ulterioare. În urma anchetei epidemiologice, în situaţia confirmării unui caz pozitiv într-o grupă de preşcolari, Direcţia de Sănătate Publică stabileşte contacţii direcţi şi măsurile de carantinare ce se impun în conformitate cu prevederile ordinului comun ME/MS nr. 5338/2015/2021 cu modificările şi completările ulterioare şi Metodologiei INSP. Astfel, contacţii direcţi vor intra în carantină timp de 10 zile”, se arată într-un comunicat al IŞMB.

Totodată, afirmă IŞMB, preşcolarii care nu au fost identificaţi de către DSP drept contacţi direcţi vor continua activitatea cu prezenţă fizică.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, săptămâna trecută, definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Contactul direct este definit ca:

* persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

* persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

* persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

* persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute;

* persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;

* persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

“Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct”, subliniază INSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.