Premierul Nicolae Ciucă se declară „consternat” de accidentul făcut joi în București de o mașină de poliție, în urma căruia o fată de 13 ani și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital. Premierul îi cere ministrului de interne să se asigure că ancheta în acest caz va stabili rapid responsabilitatea în acest caz.

„Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, a subliniat premierul Nicolae Ciucă.

„Am aflat cu tristețe despre tragicul accident rutier în care o fetiță și-a pierdut viața, astăzi, în București, după ce a fost lovită de o mașină a Poliției.Sunt consternat de moartea violentă a copilei și transmit condoleanțe familiei îndoliate”, spune premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj postat pe contul de Facebook al Guvernului.

„I-am cerut ministrului de Interne să se asigure că ancheta privind stabilirea responsabilității se derulează rapid. Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, punctează șeful Executivului.

El mai spune că a vorbit cu ministrul sănătății și are încredere că medicii vor face tot ce e necesar pentru îngrijirea, în cele mai bune condiții, a celei de a doua fetițe. „Am primit asigurări că este în afara oricărui pericol”, anunță Nicolae Ciucă.

Două fete de 13 ani au fost lovite, joi, pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție. Una dintre copile a murit, iar cealaltă, colega ei, este la spital cu fractură la gambă, scrie Digi24.ro.

Mașina era condusă de un agent de 30 de ani, care ar fi circulat cu o viteză de peste 80 de kilometri pe oră. Estimările par a fi confirmate de imagini pe care Digi24 le a obținut în exclusivitate, surprinse de o cameră de supraveghere, imediat după impact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.