Rata abandonului școlar a crescut în 2020, astfel că peste 15 la sută dintre elevii români au renunțat la școală în primul an al pandemiei, când cursurile s-au desfășurat în bună parte online, iar România, în special în mediul rural, nu era pregătită pentru asta.

În mediul rural, rata de abandon şcolar a fost de 26 la sută în 2020.

România este, din această perspectivă, pe ultimele locuri din Europa. Pentru anul viitor, România își propune o reducere la 9 la sută a ratei abandonului școlar, iar pentru asta va folosi bani din PNRR. Este o țintă ambițioasă, dificil de atins, recunoaște ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, citat de Digi24.ro.

Guvernul a adoptat joi Programul naţional de reducere a abandonului şcolar, care va beneficia de o finanţare de 543 de milioane de euro, a declarat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acest program este o componentă nerambursabilă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Peste 3.000 de școli, considerate cu risc mare de abandon școlar, vor primi bani pentru a reduce cât mai rapid posibil acest fenomen.

„Hotărârea de Guvern privind reducerea abandonului şcolar adoptată astăzi vizează un obiectiv major al programului ‘România educată’ – reducerea abandonului şcolar. În condiţiile în care România şi-a propus pentru anul 2020 atingerea unui prag maxim de 11,3% abandon şcolar, prag pe care, din păcate, nu l-a atins, pentru că rata de părăsire a şcolii în anul 2020 a fost de 15,6%, reducerea abandonului şcolar este un element esenţial, cu atât mai mult cu cât, urmare a crizei sanitare, acest fenomen de abandon şcolar înregistrează tendinţe de creştere, în loc să înregistreze, aşa cum ne-am asumat, scăderi ale cifrelor, care sunt foarte mari şi ne poziţionează pe ultimele locuri din Europa, din această perspectivă”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Am trimis în această seară la Monitorul Oficial lista celor 3.235 de şcoli identificate ca fiind eligibile, în sensul în care au cel mai mare risc de abandon şcolar. Din aceste 3.235 de şcoli, la începutul anului 2022 vor fi selectate cel puţin 2.500 de şcoli care se află în risc de abandon şcolar cu gradul cel mai ridicat. Până în luna martie minim 750 de şcoli din aceste 2.500 vor trebui să primească deja finanţare şi programul să fie demarat. Este vorba de un program integrat care asigură granturi în valoare de până la 200.000 de euro pentru fiecare din aceste şcoli. Este vorba de şcoli cu un număr redus de elevi, este vorba de şcoli din mediul rural (…) care vor beneficia de prioritate în acordarea acestor granturi”, a menţionat ministrul educației.

Școlile din program vor putea acorda din aceste granturi sprijin material direct în beneficiul elevilor şi al familiilor acestora. „Din aceste granturi şcolile pot finanţa activităţi remediale, unele activităţi extracurriculare, spre exemplu copiii din aceste şcoli pot participa la tabere (…) pot achiziţiona echipament sportiv, echipament IT şi chiar elemente vestimentare, este posibil un sprijin material direct în beneficiul elevilor şi al familiilor acestora”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.