Asociația ”Sonore We” a demarat în luna octombrie proiectul ”Privește lumea prin muzică”, prin care acordă 10 burse de educație muzicală în valoare de 10.000 de euro copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere și celor care provin din medii defavorizate. Cu sprijinul Fundației ”World Vision România” și al cursanților Școlii de Muzică ”Sonore We”, care au susținut demararea acestui proiect, asociația a oferit, până în prezent, 5 burse, constând în cursuri gratuite de canto pe o perioadă de 12 luni.
Proiectul ”Privește lumea prin muzică” a luat naștere din dorința de a facilita accesul copiilor și tinerilor care se confruntă cu deficiențe de vedere și celor care provin din familii fără posibilități financiare, la oportunități de afirmare și dezvoltare personală prin muzică, potrivit unui comunicat de presă.
În prezent, dintre cei 5 bursieri, doi dintre aceștia sunt tineri cu deficiențe de vedere, care se prezintă în fiecare săptămână la sediul Școlii de Muzică ”Sonore We” din strada George Enescu 8, sector 1, București, pentru a urma cursurile individuale de canto. Mireuță Răzvan și Ștefan Beatrice și-au manifestat interesul pentru muzică de când erau mici, însă oportunitățile de a merge pe acest drum au fost limitate până la acest moment.
”Muzica este terapie pentru sufletul meu. Când sunt trist, nervos sau mă confrunt cu stări neplăcute, ascult muzică și mă descarc, mă liniștesc. De mic copil muzica mi-a fost alături. Când am aflat de această oportunitate de a urma cursuri de muzică la Școala de Muzică ”Sonore We”, am fost foarte entuziasmat pentru că îmi doream de foarte mult timp să învăț să cânt. Apropiații mi-au spus că am voce, însă nu am avut niciodată încredere că este așa cum spun ei. Îmi place foarte mult ceea ce facem aici și cred că este locul potrivit să îmi dezvolt talentul”, a declarat Răzvan Mireuță, beneficiar al bursei ”Privește lumea prin muzică”.
Cu sprijinul Fundației ”World Vision România”, Irimioiu Georgiana și Poșircă Fernando, doi tineri talentați din Slobozia, au început cursurile de canto în luna octombrie a acestui an. Poveștile lor de viață sunt impresionante și dificile, dar talentul și pasiunea pentru muzică i-au adus la noi.
Grosu Laura, al cincilea bursier al programului ”Privește lumea prin muzică”, este o adolescentă din Comuna Vasilați, județul Călărași, care provine dintr-o familie fără posibilități materiale, dar care, cu sprijinul mamei ei, și-a găsit refugiul în muzică, visul său fiind acela de a urma un liceu de muzică din București.
”Cand eram mică, mama mea citea o carte – “Lasă grijile, începe sa trăiești”- care mă deruta de-a dreptul; mă gândeam ce sunt grijile astea și de ce nu o lasă pe mama sa trăiască? După ce am unit primii oameni din Comunitatea Sonore We, mi-am dat seama ca nu este suficient să îi inspiri doar pe cei care își doresc, au talent și o situație financiară care le permite să studieze muzica. Prin urmare, am înființat asociația noastra prin care îi ajutăm pe oamenii cu deficit de vedere și din medii defavorizate să își dea glas trăirilor, prin muzica. Este unul dintre cele mai frumoase lucruri atunci când mai mulți oameni luptă și își dedică timpul liber și pasiunea în slujba muzicii și a frumosului. Vă încurajez să donați instrumentele muzicale pe care s-a pus praful sau care nu mai au toate componentele; noi le vom repara și le vom folosi ca atare în sprijinul celor care nici măcar nu au visat la așa ceva”, a declarat Cotruță Teodora, Președintele Asociației ”Sonore We”.
În cadrul programului ”Privește lumea prin muzică” mai sunt disponibile încă 5 burse care îi așteaptă pe acei copii și tineri dornici să exploreze lumea muzicii. Pentru informații cu privire la acordarea burselor vă puteți adresa Asociației ”Sonore We” la sediul din strada George Enescu 8, sector 1, București, pe adresa de email contact@sonore.ro sau la numărul de telefon 0732 704 356.
Pentru a le oferi cursuri de muzică, precum și materiale didactice cât mai multor copii și tineri talentați, puteți sprijini prin donații în contul Asociației ”Sonore We”, deschis la banca ING:
CONT LEI: RO18 INGB 0000 9999 1175 5629
BENEFICIAR: ASOCIATIA SONORE WE
Descrierea tranzacției: DONAȚIE
Școala de Muzică ”Sonore We” se prezintă ca o comunitate unită cu peste 1000 de muzicieni care împărtășesc aceeași misiune: să inspire și să ofere o educație calitativă, de durată, prin muzică.
De asemenea, ”Sonore We” este prezentată ca fiind prima școală de muzică privată din România care își deschide larg brațele pentru persoanele cu dizabilități și din medii defavorizate, oferindu-le șansa de a se exprima liber prin intermediul sunetelor. Misiunea noastră este de a crea legături puternice între oameni, prin muzică, de a-i ajuta pe cursanți să se descopere pe ei înșiși prin activitățile organizate de noi.
Școala de Muzică ”Sonore We” organizează anual concerte caritabile menite să susțină diferite cauze umanitare. Printre evenimentele caritabile organizate menționăm concertul din 2018 la ”Hard Rock Cafe”, precum și concertul din 2019, organizat la ARCUB.