O adolescentă din Cluj a fost vaccinată din greșeală cu un alt ser decât cel recomandat pentru vârstă ei. Fata a aflat abia după ce i s-a administrat vaccinul că s-a produs o încurcătură, potrivit stiri.tvr.ro.

Eleva are 17 și a mers să se vaccineze la centrul de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny. A completat cererea și spune că nimeni nu i-ar fi cerut să-și precizeze vârstă.

Ea a fost, se pare, cea care a cerut să fie vaccinată cu serul Johnson and Johnson. Doar că acest vaccin poate fi administrat doar celor peste 18 ani.

Adolescenta spune că a ieșit și a așteptat 15 minute pentru a se vedea dacă apar semne adverse. Apoi când a vrut să își ia certificatul de vaccinare i s-a spus că îl va primi abia după împlinirea vârstei de 18 ani.

Așa s-a și descoperit că a fost vaccinată cu alt ser decât ar fi trebuit. Fata a declarat că se simte puțin rău dar că ar fi din cauza efectelor vaccinului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.