Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a primit asigurări că primele 9 milioane de teste pe bază de salivă pentru screeningul infecţiei cu SARS-CoV-2 vor ajunge în şcoli în 21 noiembrie, urmând să fie testaţi, în mod gratuit, cel mai probabil de două ori pe săptămână, nu doar preşcolarii şi elevii, ci şi angajaţii din învăţământ – personal didactic şi nedidactic.
“Discutăm în fiecare zi cu cei care organizează procesul de achiziţie. Am primit asigurări că sunt în curs de finalizare a achiziţiei, sunt acele termene legale pentru depunerea scrisorilor de garanţie, au un termen minim stabilit prin lege, de 5 zile, mai apoi se vor semna contractele subsecvente. A fost organizată achiziţia pe trei loturi, din care primul lot avea ca cerere disponibilitate în 1-5 zile, deci cu alte cuvinte testele pe bază de salivă vor fi disponibile începând cu săptămâna 21 noiembrie – 25 noiembrie”, a declarat Sorin Cîmpeanu la postul Digi24.
Potrivit acestuia, cele 9 milioane de teste vor ajunge pentru o săptămână, timp în care se va perfecta şi livrarea testelor din lotul doi. Acordul-cadru prevede o limită de 70 de milioane de teste. “Această limită a fost calculată pentru unsprezece săptămâni de şcoală până la finalul anului. Avem mai puţin de unsprezece săptămâni de şcoală, deci numărul este mai mult decât suficient”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a precizat că lotul de 9 milioane de teste va fi distribuit în toate şcolile.
“Primele livrări de teste vor fi distribuite în conformitate cu repartiţia pe care ministerul Educaţiei a înaintat-o către DSU. Şi a luat în calcul toate şcolile, toate grădiniţele, toţi elevii şi preşcolarii şi, de asemenea, profesorii, învăţătorii. Repartiţia se va face în funcţie de această situaţie pe care ministerul Educaţiei a înaintat-o către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Prin intermediul DSP-urilor, Inspectoratelor şcolare judeţene, vor ajunge în şcoli”, a detaliat ministrul.
Cîmpeanu a explicat că s-a făcut, la nivelul DSU, un calcul pentru “o frecvenţă de două ori pe săptămână”, testarea cuprinzând toţi elevii, preşcolarii, profesorii şi angajaţii din şcoli, inclusiv personalul nedidactic.
Ministrul a arătat că e nevoie de o procedură în ceea ce priveşte organizarea, motiv pentru care solicită sprijinul autorităţilor sanitare pentru administrarea acestor teste. ”Din punct de vedere al Ministerului Educaţiei, vom face tot posibilul să sprijinim, însă nu intră în competenţa Ministerului Educaţiei procedura de administrare a unor teste”, a spus Cîmpeanu, adăugând că testele vor fi făcute de către personalul din învăţământ, dar că este nevoie de un “minim instructaj”.