Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu, a făcut apel la cadrele didactice, miercuri, să se vaccineze şi în perioada prezentei vacanţe, întrucât procentul celor care s-au imunizat este nemulţumitor.
Din totalul celor 6.844 de profesori care predau în judeţ, 4.146 sunt vaccinaţi (62%), iar din rândul celor 2.707 persoane – personal nedidactic şi auxiliar din sistem, 1.379 s-au vaccinat (52%), scrie Agerpres.ro.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, de la începutul campaniei de vaccinare s-au imunizat 4.325 de minori.
“Ritmul vaccinării nu este acela pe care ni l-am fi dorit noi din primăvară, să ajungem la 70%. Suntem în acelaşi ritm lent. Abia am ajuns la 62% în contextul valului patru, care şi-a arătat virulenţa. Scutul celor două săptămâni de vacanţă nu înseamnă că profesorii nu se pot vaccina. Este o chestiune care ţine de opţiunea personală, dar, în acelaşi timp, trebuie să se dea dovadă şi de respect pentru comunitatea educaţională şi de cea în care trăim. Îi invit să se vaccineze, chiar şi în această vacanţă voi pune la dispoziţie echipe mobile de vaccinare”, a declarat Marin Popescu.
El a anunţat că, miercuri, sunt 366 de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2 şi 115 profesori.
Şeful ISJ Timiş a mai precizat că nu a transmis niciun comunicat către şcoli şi nu a obligat pe nimeni să intre în concediu de odihnă în această perioadă, dar, conform Ordinului Ministerului Educaţiei, “personalul didactic care nu se află în concediu de odihnă în perioada vacanţelor şcolare trebuie să facă un raport zilnic legat de activitatea desfăşurată”.