Momentul când o mamă își ține copilul în brațe pentru prima dată vine, adesea, cu mari emoții și cu sentimentul că așa arată fericirea. De multe ori, însă, când vine vremea să plece din maternitate cu bebelușii pe care i-au adus pe lume, multe mame sunt copleșite.

Îngrijirea nou-născutului și perioada de început a alăptării pot fi pline de provocări.

E foarte important pentru proaspetele mame să știe că pot afla de la specialiști răspunsuri la foarte multe dintre întrebările lor. O sursă de recomandări este Ghidul complet de alăptare – Sănătos la pieptul mamei, ce conține informații actuale și verificate, oferite de educatori perinatali și specialiști în sănătatea mamei și a copilului în primele 1000 de zile, atunci când se pun bazele sănătății pentru întreaga viață.

Broșura a fost realizată în cadrul proiectului Sănătos la pieptul mamei, un program derulat de Asociația SAMAS și UNICEF în România, de informare și educație
medicală continuă a cadrelor medicale (asistenți medicali comunitari, medici de familie și medici rezidenți în medicina de familie) și de informare a mamelor la nivel comunitar și în mai multe maternități din țară, pe teme legate de alăptare sau de menținerea lactației pe perioada în care există contraindicații medicale pentru alăptare, precum și despre subiecte privind igiena și îngrijirea bebelușului în primele luni de viață.

Mai multe informații găsești pe www.sanatoslapieptulmamei.ro

Iată câteva dintre temele abordate în această broșură:

– Primele zile cu bebelușul acasă;
– 10 motive pentru a alăpta;
– Probleme în alăptare – cum le rezolvi;
– Alăptarea și bolile infecțioase: ce e bine să știi;
– Depresia postnatală – cum o recunoști și cum o tratezi.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca mamele suspecte de sau confirmate cu COVID-19 să inițieze sau să continue alăptarea, după caz, cu respectarea unor măsuri de siguranță și igienă (purtarea unei măști, spălarea pe mâini înainte și după ce au contact cu nou-născutul, dezinfectarea suprafețelor pe care le-au atins), întrucât beneficiile laptelui matern pentru bebeluș depășesc cu mult riscul transmiterii infecției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.