Hope and Homes for Children și PEPCO România au facilitat accesul la educație pentru 131 de copii vulnerabili din 11 județe și București, în anul școlar 2020-2021, reprezentând o continuare a intervențiilor de prevenire a abandonului școlar și sprijinirea incluziunii sociale a copiilor dezavantajați, începute împreună, în urmă cu trei ani. În plus, în luna iulie a acestui an, copiii au participat la Taberele de Vară organizate pentru ei și părinții lor, activități care pentru mulți dintre copii au reprezentat prima experiență în afara satului în care s-au născut. PEPCO România continuă să susțină copiii vulnerabili și în anul școlar 2021 – 2022, ce va permite scalarea intervențiilor începute în 2018 și monitorizarea copiilor deja incluși în proiect.
În total, 93 de familii vulnerabile din județele Bacău, Bihor, Bistrița, Botoșani, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Sibiu, Suceava și municipiul București au primit ajutor începând cu toamna anului trecut, astfel încât copiii să rămână în siguranță, acasă, și să nu abandoneze școala. Intervențiile au acoperit toate tipurile de nevoi, de la rechizite, computere, manuale, plata transportului către școală, hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte sau produse de igienă, la renovarea și mobilarea de camere pentru studiu. De asemenea, consilierea oferită părinților a urmărit creșterea gradului de conștientizare a importanței educației pentru cei mici și identificarea, alături de părinți, a celor mai bune soluții pentu evitarea abandonului școlar timpuriu. În ambele cazuri – sprijin material și consiliere – intervențiile s-au axat pe nevoile individuale ale fiecărei familii, iar decizia de sprijin a fost luată de o echipă de specialiști (asistenți sociali, psihologi, educatori) în măsură să decidă tipul de intervenții necesare pentru prevenirea separării copiilor de familie și a prevenirii abandonului școlar.
„Nevoile, într-o familie care se luptă cu sărăcia extremă, sunt nenumărate; lipsa hranei, a căldurii, a accesului la electricitate sau la apă curentă – toate sunt priorități și reprezintă urgențe. Faptul că în singura cameră a casei nu există o masă sau scaune pentru teme, sau că un singur telefon, și acela vechi, este folosit, în același timp, de trei copii în școala on-line – toate aceste lipsuri devin mai puțin importante, când te lupți cu foamea și frigul. Dar, pentru a rupe cercul sărăciei, copiii trebuie să meargă la școală. Alături de PEPCO România, am reușit, pentru al treilea an la rând, să intervenim cu tot ceea ce a fost nevoie pentru ca sărăcia să nu frângă aripi. Mulțumim și continuăm, împreună!” – Robert Ion, Director de Fundraising, Hope and Homes for Children România
Taberele de Vară susținute de PEPCO anul acesta au avut ca scop, pe lângă activități recreative, expunerea copiilor și a părinților la activități educative, care să îi ghideze spre o mai bună cunoaștere a propriei persoane (emoţii, gestionarea acestora, conştientizarea rolului pe care fiecare îl are în familie şi a nevoilor fiecărui membru din sistemul familial), la mesaje legate de importanța educației, dar și la jocuri de dezvoltare a empatiei şi a unui mod de relaționare potrivit în familie.
În total, începând cu anul 2018 și până în prezent, peste 400 de copii în situație de risc de abandon școlar timpuriu au fost sprijiniți să își continue studiile în cadrul parteneriatului cu PEPCO România. Prin consiliere educațională și susținere materială, familiile acestor copii au beneficiat de sprijin pentru a le putea asigura celor mici un mediu cât mai potrivit desfășurării activităților educaționale.
Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în decembrie, 2020, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 60 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 112 case de tip familial si trei apartamente de tip familial, 6.619 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 406 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.
În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 36.190 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, 2003 tineri au fost sprijiniți în mod direct pentru o viață independentă, 2.190 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1087 în centrele de primire în regim de urgență. 9.441 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.
Peste 60.900 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial.
Mai multe informații pe www.hopeandhomes.ro.