Această resursă pentru părinți, cadre didactice și personalul medical vine după succesul primei ediții

O nouă carte de povești își propune să îi ajute pe copii să nu își piardă speranța și optimismul în timpul pandemiei de COVID-19. Povestea este continuarea cărții Tu ești eroul meu: cum pot lupta copiii împotriva COVID-19!, publicată în aprilie 2020.

Ambele cărți au fost lansate în urma unei colaborări implicând 60 de organizații din sectorul umanitar, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie și MHPSS Collaborative for Children & Families in Adversity.

Povestea Tu ești eroul meu 2021: cum își pot păstra speranța copiii în timpul pandemiei de COVID-19! este inspirată din realitatea cu care se confruntă zilnic milioane de copii de la debutul pandemiei. Pandemia continuă să le perturbe multora dintre ei educația, activitățile recreative și timpul petrecut cu prietenii, familia și cadrele didactice.

Povestea – care se adresează, în principal, copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani – urmărește întoarcerea lui Ario, o creatură fantastică ce călătorește în întreaga lume și ajută copiii să descopere speranța în viitor și bucuria în plăcerile simple. Împreună cu prieteni vechi și noi, Ario abordează temerile, frustrările și preocupările cu care se confruntă copiii în actuala fază a pandemiei, explorând totodată diferitele mecanisme la care pot recurge aceștia pentru a face față emoțiilor dificile, precum teama, suferința, furia și tristețea.

La baza noii povești stau răspunsurile din cadrul unui sondaj la care au participat peste 5.000 de copii, părinți, îngrijitori și cadre didactice din întreaga lume, care au descris provocările cu care continuă să se confrunte în al doilea an de pandemie.

Pentru copiii de pretutindeni

Cartea este disponibilă momentan în limbile arabă, bengaleză, chineză, engleză, franceză, portugheză, română, rusă, spaniolă și swahili. Versiunea în limba română poate fi descărcată…. Predecesoarea ei este disponibilă actualmente în peste 140 de limbi, inclusiv în limbajul mimico-gestual și în Braille, având peste 50 de adaptări pentru animație video, lectură cu voce, teatru, cărți de activități și formate audio. Printre acestea se numără și o adaptare pentru amerindieni, o carte de colorat pentru copiii din Siria și un desen animat creat de o echipă coordonată de Stanford Medicine din SUA.

Începând cu aprilie 2020, guvernele, universitățile, organizațiile neguvernamentale, instituțiile media și celebritățile s-au alăturat Organizației Națiunilor Unite pentru a facilita distribuirea în întreaga lume a primei cărți din serie. Printre inițiative se numără lansarea unor versiuni audio și realizarea de ateliere pe tema cărții în rândul refugiaților din Cox’s Bazar, Bangladesh, difuzarea unei versiuni animate la televiziunea națională din Mongolia și distribuirea cărții ca supliment gratuit al unui ziar național din Grecia.

Părinții și cadrele didactice pot folosi noua carte de povești împreună cu un ghid intitulat ‘Acțiuni pentru eroi’, publicat de același grup în februarie 2021. Disponibil deja în peste douăsprezece limbi, ghidul oferă părinților, îngrijitorilor și cadrelor didactice sfaturi cu privire la modul în care pot crea condițiile de care au nevoie copiii pentru a vorbi deschis despre sentimentele și preocupările lor legate de pandemie, incluzând totodată activități inspirate din cărțile seriei.

Seria ‘Tu ești eroul meu’ este un proiect al Grupului de referință pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial în situații de urgență al Comitetului permanent inter-agenții, reprezentând o colaborare unică între agențiile Organizației Națiunilor Unite, organizații neguvernamentale naționale și internaționale și agenții internaționale care oferă sprijin pentru sănătatea mintală și sprijin psihosocial în situații de urgență. Co-prezidat de Organizația Mondială a Sănătății și de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, grupul a publicat mai multe resurse de la debutul pandemiei de COVID-19 cu scopul de a ajuta guvernele, organizațiile partenere și cetățenii să gestioneze impactul pandemiei asupra sănătății mintale.

Martin Griffiths, subsecretar general pentru afaceri umanitare și coordonator al asistenței de urgență, Organizația Națiunile Unite: „Este crucial să abordăm consecințele pandemiei asupra sănătății mintale a tinerilor pentru a-i ajuta să își revină mai repede la finalul crizei provocate de COVID-19. Această nouă carte de povești este unul dintre instrumentele care îi pot ajuta”.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al Organizației Mondiale a Sănătății: „În efortul de a depăși împreună criza provocată de COVID-19 și de a găsi propriile modalități de a-i face față, trebuie să ne străduim să protejăm sănătatea mintală și bunăstarea copiilor care își văd în continuare copilăria răvășită. Cărțile de povești din seria ‘Tu ești eroul meu’ ne ajută să facem acest lucru. Îi încurajez pe părinții, profesorii și îngrijitorii de pretutindeni să disemineze continuarea poveștii originale extrem de populare, ajutându-i pe copiii de care au grijă să devină rezilienți și să își păstreze speranța în viitor”.

Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF: „După aproape doi ani de pandemie, viața și rutina a milioane de copii sunt perturbate în continuare. Seria ‘Tu ești eroul meu’ este un instrument minunat și esențial pentru părinții și cadrele didactice în încercarea de a-i ajuta pe copii să înțeleagă lumea nouă de astăzi și să facă față propriilor emoții în schimbare”.

Filippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaț: „Pandemia are un impact profund asupra vieții și bunăstării a milioane de copii din întreaga lume, inclusiv a multora care au fost strămutați forțat în urma conflictelor, a violenței și a persecuției. În această perioadă de temeri, pierderi și nesiguranță pentru atât de mulți copii și pentru persoanele în grija cărora se află aceștia, inițiativele precum seria ‘Tu ești eroul meu’ pot juca un rol crucial în a-i ajuta să facă față situației, să își revină și să își păstreze speranța în viitor”.

Audrey Azoulay, Director General al UNESCO: „COVID-19 a ținut milioane de copii departe de prietenii, profesorii și școlile lor, având consecințe socio-emoționale devastatoare. UNESCO sprijină pe deplin inițiativa „Tu ești eroul meu”, care folosește magia universală a povestitului și a cititului pentru a sădi speranța în inimile copiilor – o prioritate în procesul de recuperare educațională”.

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.