Asociația Mame pentru Mame lansează Campania ”Vaccinul în sarcină, protecție pentru amandoi” pentru încurajarea vaccinării gravidelor împotriva Covid
Asociația Mame pentru Mame, alături de Asociația SAMAS și cele doua societăți medicale direct implicate in îngrijirea medicală a gravidei, fătului și nou-născutului, Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România si Societatea Romana de Medicina Fetala si Neonatologie s-au mobilizat pentru a informa corect gravidele în legatură cu riscurile infecției Covid asupra sarcinii și pentru a încuraja vaccinarea cât mai grabnică a acestora împotriva Sars-Cov-2.
Am decis să facem aceasta campanie în urma cazurilor din ce în ce mai multe de gravide nevaccinate care își pierd viața în urma infecției cu Covid-19 sau care pierd sarcina ori nasc prematur din pricina aceleași infecții. O situatie alarmantă și puțin mediatizată este și numarul mare de gravide cu infectie Covid, chiar și asimptomatică, carora boala le provoacă trombi la nivelul placentei, cauzând moartea fătului in utero (vedeti AICI imaginea tulburatoare a placentei compromise de tromboze si care a dus la moartea fătului in utero din cazul unei gravide cu infectie Covid-19 asimptomatică). Riscul de apariție a trombilor in infecția Covid-19 este foarte mare în cazul femeilor însărcinate deoarece în sarcină se intensifică oricum profilul procoagulant al sângelui, pentru a permite fixarea și menținerea sarcinii. Medicii obstetricieni trag un semnal de alarmă în legătura cu acest risc văzând cazurile în creștere de prezentare a gravidelor infectate cu Sars-Cov-2 cu feți decedați în uter. Acesta este apelul Dlui. Prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, Președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România.
Vineri, 22 octombrie 2021, lansăm Campania ”Vaccinul în sarcină, protecție pentru amandoi” pentru încurajarea vaccinării anti-COVID a gravidelor în cadrul Maratonului Vaccinării pentru Viață organizat de CNCAV în București. Lansarea va avea loc la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor iar de la ora 12 reprezentanții celor 4 organizații inițiatoare vor fi prezenți pentru a face declarații și a răspunde întrebarilor presei și cetatenilor:
• Prof. Radu Vlădăreanu, Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România
• Prof. Simona Vlădăreanu, Societatea Romană de Medicină Fetală și Neonatologie
• Ana Măiță, Asociația Mame pentru Mame
• Sinziana Ioniță Ciurez, Asociația SAMAS
Organizatiile inițiatoare susțin ferm prevenția bolilor prin vaccinare atât a copiilor cât și a adulților. În ceea ce privește vaccinarea anti-Covid a gravidei, lauzei, mamei care alăptează precum și a femeilor care încearcă să rămană însărcinate sau vor rămâne însărcinate în viitor, organizațiile noastre recomandă ferm vaccinarea anti-Covid cât mai grabnică cu oricare dintre serurile aprobate în România, în conformitate cu Articolul 8 din Instrucțiunea Nr. 235 referitoare la Vaccinarea împotriva COVID-19 în situații speciale, emisă de CNCAV în data de 09.09.2021
Art. 8 Vaccinarea COVID-19 este recomandata tuturor persoanelor incepand cu varsta de 12 ani, inclusiv persoanelor gravide, care alapteaza, care incearca sa ramana insarcinate acum sau care ar putea ramane insarcinate in viitor. Oricare dintre vaccinurile COVID-19 care detin autorizatie de punere de piata pot fi administrate gravidelor sau femeilor care alapteaza.
Mesajul către gravide:
Dragă viitoare mamă,
• Știai că infecția cu Covid-19 în sarcină poate să te îmbolnăvească foarte grav sau să te ucidă?
• Știai că infectia cu Covid-19 în sarcină poate să provoace nașterea prematură a bebelușului tău?
• Știai că infectia cu Covid-19, chiar și fără simptome, poate să cauzeze moartea bebelușului în uter?
Acum știi.
Cu un singur gest, pericolul dispare!
• Îți protejezi viața ta și viața bebelușului tău nenăscut.
• Vaccinul este sigur și eficient în orice moment al sarcinii.
• Vaccinul tău îl apără pe bebeluș, inclusiv după naștere! Da, anticorpii tăi ajung la el în timpul sarcinii și alăptării.
Nu amâna vacinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu.
Acum știi.
Nu amâna vacinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu.
Vaccinează-te împotriva Covid în timpul sarcinii!
Facem un nou apel către toate gravidele de a se vaccina cât mai repede împotriva Sars-Cov-2.
Milioane de femei gravide s-au vaccinat pe tot globul.
Toate datele acumulate în ultimele 19 luni confirmă fără dubiu că:
1. Boala Covid-19 la gravide creşte riscul de naștere prematură, dezlipire de placentă, moartea fătului în uter, spitalizare în ATI și deces al mamei.
2. Vaccinarea scade riscul de infecție cu virusul SARS CoV-2 de peste 5 ori
3. Vaccinarea scade riscul boală Covid-19 severă și de a ajunge la spital e 10 ori
4. Vaccinarea scade riscul de deces al gravidelor infectate SARS CoV-2 de 11 ori
5. Vaccinarea gravidei protejează nou-născutul. Anticorpii dezvoltați de mamă după vaccinare ajung și la făt atât prin placentă, înainte de naștere, cât și prin laptele matern, după naștere.
6. Vaccinul este sigur pentru gravidă și făt.
7. Vaccinarea nu afectează în nici un fel fertilitatea feminină sau masculină, nici prezentă şi nici viitoare. Boala COVID, în schimb, poate afecta grav fertilitatea.
Nu amânați vaccinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu. Nu vă riscați viața și viața copilului pe care îl așteptați. Cu un singur gest simplu, sigur și la îndemână, puteți să vă protejați, împreună cu bebelușul.