Unitățile de învățământ care au solicitat trecerea online a activității timp de 14 zile în baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul comun pot cere prelungire, a declarat, pentru Educație Privată, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Oficialul a precizat că decizia cu privire la aprobarea prelungirii rămâne la latitudinea inspectoratelor Școlare.
”Dacă decizia inițială a fost valabilă timp de 14 zile, aceste școli pot face cerere de prelungire, în aceeași formulă, prin consiliul de administrație, dar e posibil ca inspectoratele să considere că nu mai sunt valabile motivele. Rămâne la latitudinea inspectoratelor să analizeze solicitarea.
Dacă aceste școli vor să revină în format fizic mai devreme, ele pot să ceară revenirea tot prin decizie a consiliilor de administrație”, a declarat Sorin Ion pentru Educație Privată.
Potrivit articolului 3, alineatul 2, din ordinul comun, ”În situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online, cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art.6.”