Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni că peste 20% din elevii cu vârste de peste 12 ani au fost imunizaţi împotriva COVID-19.

Potrivit ministrului, în medie, în ultimele zile s-au vaccinat în fiecare zi 3.500 de elevi.

“Proporţia elevilor vaccinaţi a depăşit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani. Conform datelor primite de la CNCAV, în perioada 7 – 10 octombrie s-au vaccinat aproape 14.000 elevi (în medie, circa 3.500 elevi/zi). Astfel, numărul elevilor vaccinaţi din categoria de vârstă 12 – 15 ani a crescut de la 51.726 la 57.288, iar pentru categoria de vârstă 16 – 19 ani numărul a crescut de la 180.942 la 189.318”, a afirmat demnitarul.

În prima săptămână de şcoală media zilnică a fost de 1.000 elevi vaccinaţi pe zi, 1.700 elevi/zi în cea de a doua săptămână, 2.500 elevi/zi în cea de a treia săptămână, ajungând, conform ultimelor raportări, la 3.500 elevi/zi.

“Apreciem colaborarea cu CNCAV şi ne exprimăm speranţa în continuarea trendului ascendent din perspectiva vaccinării în rândul elevilor, în scopul consolidării siguranţei sanitare în şcolile din România”, a mai spus demnitarul.

”Readucem aminte elevilor și angajaților din învățământ necesitatea și importanța respectării măsurilor igienico-sanitare, precum și a informării din surse oficiale cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.